five + nineteen =

A password will be e-mailed to you.

Momentul în care Botoşanii au fost concedaţi ca apanaj uneia dintre doamnele Ţării Moldovei a suscitat anumite discuţii în istoriografia referitoare la origine şi evoluţia istorică a târgurilor moldoveneşti, a Botoşanilor în mod special. S-a impus părerea lui Iorga, începând cu care majoritatea celor ce au avut preocupări legate de istoria Botoşanilor au afirmat că prima Doamnă care a primit ca apanaj târgul Botoşanilor a fost Elena Rareş: „Se pare că el (Petru Rareş, n.ns.) dărui noul târg, întemeiat poate cu privilegiu de la dânsul pentru a ţinea iarmaroace, bâlciuri, Doamnei sale Elena, fata lui Ioan, despotul sârbesc. De acum înainte oraşul fu cârmuit, pe de o parte, ca toate celelalte, de un şoltuz şi doisprezece pârgari, iar pe de alta de Vornicii Doamnei”. Cu alt prilej, Iorga îşi reitera teoria, afirmând că Rareş i-ar fi încredinţat doamnei sale, Elena, veniturile târgului Botoşani, constând în banii adunaţi de la negustorii străini şi localnici într-o vreme când, se pare, iarmarocul de graniţă faţă de poloni mutându-se la Botoşani, veniturile rezultate de aici depăşeau cu mult cheltuielile doamnei.
O altă ipoteză este cea a lui Constantin G. Giurescu, potrivit căreia dispoziţia de a da Botoşanii ca apanaj Doamnei, soţiei domnului, este mai veche decât epoca lui Rareş, „probabil de la începutul instituţiei domniei”. Principalele argumente ale istoricului sunt existenţa unei curţi a doamnei, atestată prin anumiţi membri ai săi încă din timpul lui Alexandru cel Bun, precum şi practica medievală de a se acorda membrilor familiei domneşti şi unora dintre marii dregători veniturile vreunui oraş sau ţinut. Între aceste două opinii se situează cea a geografului Victor Tufescu, caracterizată însă prin lipsă de consecvenţă. Astfel, dacă într-unul dintre studiile sale acesta afirma că Botoşanii devin târg al Doamnei în vremea lui Petru Rareş, va reveni într-o altă lucrare, menţionând că datorită veniturilor mari, oraşul este dat ca apanaj doamnelor ţării înainte de Petru Rareş.
Revenind la afirmaţia lui Iorga, preluată ulterior de către o bună parte a istoricilor noştri, subliniem faptul că ea a fost inspirată, în bună măsură, de către două concepţii care ilustrau, într-adevăr, nivelul de atunci al realităţilor istorice în discuţie. Potrivit celei dintâi dintre aceste aserţiuni, reluate în mai multe dintre scrierile marelui istoric referitoare la această temă, „în 1496, Botoşanii trebuie să fi fost încă un sat, care se vedea de la Păpăuţi, dar nu se atingea cu acesta din urmă, strâns în urma clopotniţei lui Ştefan”. Aşadar, la acea dată, când Ştefan cel Mare ctitorea biserica de la Popăuţi, cu hramul Sf. Nicolae, „satul Botăşanilor nu făcea să se prevadă prin nimic un viitor mare”.
Al doilea element pus în discuţie de Iorga şi care a făcut carieră în istoriografia românească leagă acordarea târgului şi ocolului Botoşanilor prin privilegiu domnesc, de numele Elenei, soţia lui Petru Rareş voievod. Principalele argumente a lui Iorga sunt cele două ctitorii domneşti ridicate prin osârdia şi evlavia doamnei Elena, una cu hramul Sf. Gheorghe, cealaltă a Uspeniei, prăznuind Adormirea Maicii Domnului şi considerată o adevărată „catedrală” a oraşului.

Prof. dr. Daniel BOTEZATU

Apreciază calitatea articolului

8 VOTURI - MEDIE: 4,50
O stea2 stele3 stele4 stele5 stele
Încarc...