vineri, martie 29, 2024
AcasăLocal BTFugă de poliţişti terminată în şanţ şi cu un dosar penal

Fugă de poliţişti terminată în şanţ şi cu un dosar penal

A vrut să fugă de poliţişti, dar a ajuns cu maşina în şanţul de pe marginea drumului. Este isprava unui tânăr în vârstă de 20 de ani, din comuna Adăşeni, care va fi anchetat până la urmă pentru două infracţiuni.

Aventura acestuia a început ieri, pe drumul judeţean care leagă comuna Mitoc de Avrămeni, când tânărul, aflat la volanul unui autoturism, s-a intersectat cu un echipaj de poliţie din cadrul Secţiei Rurale nr. 9 Vlăsineşti, aflat în patrulare. Poliţiştii i-au făcut semn să oprească, însă tânărul a ignorat semnalele, echipajul de poliţie pornind în urmărirea lui cu semnalele acustice şi luminoase. După aproximativ 200 de metri, fugarul a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, maşina oprindu-se în şanţul de pe marginea drumului.

Cu ocazia verificării documentelor, poliţiştii au realizat că cel de la volan nu are permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Întrucât tânărul mirosea a băuturi alcoolice, poliţiştii l-au testat alcoolscopic, valoarea rezultată fiind de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, tânărul a fost condus la spital pentru stabilirea alcoolemiei. Totodată, s-a constatat că inspecţia tehnică periodică şi asigurarea autoturismului sunt expirate. Prin urmare, poliţiştii i-au întocmit un dosar penal pentru conducere fără permis şi conducere sub influenţa alcoolului, fiind luată şi măsura reţinerii plăcuţelor de înmatriculare.

Deja ai votat!
Botoșani
câțiva nori
14.4 ° C
14.6 °
13.8 °
44 %
9.7kmh
13 %
vin
19 °
sâm
25 °
Dum
26 °
lun
27 °
mar
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Nici hoții nu-s dezamăgiți și rămâi și tu cu mașina întreagă.

EDITORIAL

În avalanșa de știri, săptămâna trecută una a trecut aproape neobservată. Este vorba de anunțul făcut de Doina Federovici, președinta consiliului județean, că nu...

EPIGRAMA ZILEI

Drag mi-a fost calul bălan Și pe badea în Merțan Drag mi-e badea și în car Dacă e ... milionar!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...