sixteen − 5 =

A password will be e-mailed to you.

Cuvântul românesc sămânță derivă din latinescul „semen”. De la acesta, romanii au format substantivul „seminarium”, adică pepinieră, loc în care sunt lăsate semințele să încolțească, după care planta tânără va fi mutată în grădină sau livadă. De aici și înțelesul figurat al termenului, acela de instituție de învățământ în care e crescută tânăra generație. „Seminarele” teologice sunt pepinierele unde cresc viitorii preoți. Cei care am fost studenți cunoaștem și un alt sens al aceluiași termen. Cele mai așteptate ore, cel puțin de către mine, erau orele de seminar, acelea în care, sub coordonarea unui asistent universitar, sau lector, sau conferențiar, în orice caz o persoană mai tânără, aprofundam cunoștințele ce ne fuseseră predate la curs de către titularul acelui curs, de regulă profesor universitar. În sfârșit, exista și „seminarul pedagogic”, care era un stagiu practic obligatoriu pentru absolvenții de facultate care doreau să îmbrățișeze cariera didactică. Termenul „seminție”, format prin adăugarea sufixului „–ie” la substantivul sămânță, are înțelesul de neam, naționalitate, popor, totalitatea urmașilor unui străbun comun (dexonline.ro).

În legătură cu cele arătate mai sus, folosim și termenul de „răsad” pentru a desemna planta tânără ce încolțește în seră sau răsadniță și urmează să fie mutată în grădină sau livadă. Termenul are origine slavă, numindu-se „razsad”, la bulgari și „razsada” la sârbi. Și aici s-a ajuns la un sens figurat al termenului, prin cei de același răsad înțelegându-se cei din aceeași seminție sau același neam. Tot de la răsad vine și cuvântul rasă, desemnând grupul etnic format din cele mai vechi timpuri pe un teritoriu anume și având caractere ereditare, anatomice, culturale, lingvistice, geografice, religioase comune (rasa europeană/caucaziană, rasa mongoloidă, rasa negroidă și rasa australoidă).

Marele general și dictator roman Gaius Iulius Caesar, cunoscut la noi cu numele prescurtat Cezar, nu mai are nevoie de vreo prezentare. Puțini știu faptul că lui i se atribuie răspândirea numelui etnic de „germani”, folosit prima dată de către filosoful și istoricul grec Poseidonios, contemporan cu Cezar. În lucrarea sa, „De bello Gallico”, ”Despre războaiele cu gallii”, Cezar îi denumește cu termenul de „germani” pe toți locuitorii, alții decât gallii, ce vorbeau aceeași limbă și se închinau acelorași zei, deși erau împărțiți în zeci de triburi. Termenul vine tot din sfera botanicii, din latinescul „germanus” = germen, sămânță, și el voia să însemne că germanii erau înrudiți între ei, ca unii ce proveneau din același germen, din aceeași sămânță. Cuvântul a fost preluat în limbile romanice după cum urmează: în catalană „germà”, în spaniolă „hermano” și în portugheză „irmão”, toate având sensul de ”frate”.

Slavii și maghiarii folosesc un alt etnonim pentru germani, acela de „nemți” (vechiul slavon „nĕmĩcĩ”). Cuvântul e un derivat de la „nĩemŭ”, adică mut. Vechii slavi se învecinau în antichitate cu germanii și pentru că nu înțelegeau graiul acestora le-au spus „nĕmĩcĩ”, adică muți. În limba română s-au încetățenit ambii termeni. Avem, bunăoară, orașele Piatra Neamț (locuit masiv în evul mediu timpuriu de către sași) și Târgu Neamț, dar și Hermannstadt (numele săsesc al Sibiului, însemnând ”așezarea, orașul germanilor”). O formă derivată a aceluiași cuvânt este și numele Gherman, dat atât persoanelor, cât și unor localități (una în județul Timiș, alta în județul Neamț), nume de la care s-a format și „Ghermănești”, denumirea mai multor localități din România.

 

Prof. dr. Daniel BOTEZATU

Apreciază calitatea articolului

5 VOTURI - MEDIE: 5,00
O stea2 stele3 stele4 stele5 stele
Încarc...