sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăLocal BTAlertă falsă pe Prut

Alertă falsă pe Prut

Alerta de pe Prut de marţi a fost una falsă. În jurul prânzului, reprezentanţii Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Botoşani au primit rezultatul de la porcul mistreţ adus de apele Prutului în apropierea localităţii Sadoveni din comuna Manoleasa. „Din fericire rezultatele sunt negative. De altfel, am fost informaţii şi de reprezentanţii instituţiilor din Moldova că şi ei au găsit un porc rănit în zonă. Acolo s-au efectuat în această perioadă vânători şi este posibil ca animalul să fi fost rănit şi apoi să fi murit în apele Prutului, care l-au adus la noi”, a declarat Ovidiu Airimiţoaie, directorul adjunct al DSVSA Botoşani.

Astfel, ultimii mistreţi morţi din cauza pestei rămân cei de la sfârşitul săptămânii trecute, din focarul de la Pomârla-Ibăneşti. „Din cele patru probe recoltate sâmbătă şi trimise la laborator, astăzi (n.r. – marţi a venit rezultatul, două sunt negative şi două pozitive”, a mai declarat Airimiţoaie.

De la începutul anului, au fost descoperiţi 38 de mistreţi morţi, dintre aceştia 25 au fost răpuşi de pestă. De asemenea, în aceeaşi perioadă au fost vânaţi 439 de mistreţi, patru dintre aceştia fiind purtători de pestă. Pe lângă aceste cazuri, alţi doi mistreţi au fost ucişi de pestă pe malul stâng al Prutului, în Ucraina, dar zona de protecţie şi supraveghere a cuprins şi teritoriu românesc.

La porcul domestic au fost două focare de pestă porcină în comuna Pomârla. Primul la cantonul silvic al liceului din localitate, unde au fost doi porci, iar al doilea în gospodăria îngrijitorului de la canton, unde, de asemenea, erau crescuţi doi porci. Aceştia au fost sacrificaţi, gospodăriile dezinfectate, iar în acest moment au fost introduşi porci santinelă. Dacă până pe 18 mai aceşti porci nu se vor îmbolnăvi de pestă, atunci focarele vor fi închise. Trebuie precizat că porcii sunt sănătoşi după primele 20 de zile, cât este perioada de incubaţie a virusului pestei porcine.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
14 ° C
16.5 °
13.6 °
44 %
5.1kmh
71 %
sâm
14 °
Dum
14 °
lun
6 °
mar
13 °
mie
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

În vremurile astea de război e mai bine să fii prevăzător și să umbli cu casa la tine.

EDITORIAL

În urmă cu ceva timp, la o oră de maximă audiență, un important post de televiziune național ne aducea la cunoștință – în urma...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...