spot_img
joi, aprilie 25, 2024
AcasăLocal BTDescoperire macabră la Roma

Descoperire macabră la Roma

Un bărbat de 68 de ani, din judeţul Botoşani, a fost găsit fără suflare în prima zi de Paşte la o stână din apropierea localităţii Roma. Angajat ca cioban la acea stână de mai mult timp, bărbatul a fost găsit fără suflare de câţiva localnici din satul din apropiere, în cabana improvizată pe care acesta o avea în câmp.

Speriaţi, cei care l-au găsit au apelat serviciul 112, la faţa locului fiind trimis echipajul cu medic al SMURD. Din păcate, însă, cadrele medicale nu au mai putut face nimic pentru bărbat. „La sosirea echipajului persoana găsită prezenta deja lividităţi cadaverice, indiciu că decesul a avut loc cu mai multe ore în urmă, motiv pentru care, din păcate, nu s-au impus manevrele de resuscitare”, a precizat un medic din cadrul UPU-SMURD.

Personalul medical de pe ambulanţă a anunţat şi Poliţia, la faţa locului deplasându-se un echipaj care a declanşat o anchetă, bărbatul nefiind cunoscut cu afecţiuni medicale cronice.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
12.7 ° C
12.8 °
11.6 °
93 %
1.7kmh
56 %
joi
17 °
vin
13 °
sâm
18 °
Dum
19 °
lun
19 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

  Visul american poate fi trăit oriunde. Chiar dacă e mai mic şi mai gârbovit.

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Nu bârfesc, nu-s cârcotaș Dar vă spun, cunosc un domn De aicea din oraș Care-i treaz numai ... în somn ! Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...