spot_img
joi, aprilie 25, 2024
AcasăLocal BTIstorii din Botoşani - Când au devenit Botoşanii târg al Doamnei?

Istorii din Botoşani – Când au devenit Botoşanii târg al Doamnei?

Dacă în cazul doamnei lui Petru I Muşatinul, existenţa unui apanaj al acesteia, format din târgul Siretului şi satele dimprejur este doar o presupunere, documentele referitoare la perioada imediat următoare sunt mai explicite. În primul dintre ele, pe care ultimii săi editori l-au datat 14 aprilie <1419-1421>, Alexandru cel Bun arată că „adevărata sa soţie, Ana, de bunăvoia ei şi cu cuget bun, chiar înaintea morţii sale, a dăruit mănăstirii Bunavestire, care este la Moldoviţa, şi unde este egumen Vasilie, satele anume Vaculinţi şi unde Zârnă şi-a făcut curătură, sub pădure, ca să fie acestei mănăstiri uric cu toate veniturile”. Coroborând informaţia din acest document cu cea din actul deja menţionat, de la 1 mai 1384 dat, în opinia sa, din satul Horlăceni, istoricul Gheorghe Pungă lansa ipoteza existenţei în regiune a unui apanaj al doamnelor Ţării Moldovei
Recăsătorindu-se, la scurt timp după moartea Anei – Neacşa, cu principesa lituaniană Ringala, sora cneazului Witold al Lituaniei, Alexandru cel Bun îi va dărui acesteia, după despărţirea de ea, ca apanaj viager, târgul Siret cu ocolul său şi Volhovăţul cu ocolul său, cu dreptul de a folosi morile şi iazurile de acolo, de a încasa vama cuvenită. În plus, doamna urma să primească 600 de ducaţi anual. Mai târziu, Marinca, doamna lui Iliaş voievod, fiul şi urmaşul la tron al lui Alexandru cel Bun, ea însăşi cumnată a lui Wladislav Jagiello, regele Poloniei, va primi acelaşi apanaj, deşi soţul ei nu mai era în viaţă. Menţionăm că acest Iliaş voievod era fiul lui Alexandru cel Bun cu doamna Ana – Neacşa, aşa încât „moştenirea” acestui apanaj poate să fie o consecinţă şi a acestui fapt.
Un alt domeniu domnesc dăruit ca apanaj viager unei femei din familia domnitoare a Ţării Moldovei a fost cel format din târgul Coţmani, de la ţinutul Ţeţinei, împreună cu toate cătunele ce ţineau de el, pe care Alexandru cel Bun l-a dăruit, la 6 iulie 1413, cneaghinei Anastasia, soacră sau mătuşă a sa (Anastasia, fiica lui Laţcu voievod, ar fi fost vara primară a lui Roman I, tatăl lui Alexandru cel Bun), urmând ca după moartea ei „să fie în stăpânirea episcopiei de Rădăuţi, a sfântului Nicolae, unde sunt îngropaţi moşii noştri”. De altfel, Anastasia va fi înmormântată în necropola domnească de la Rădăuţi, cum o arată piatra pe care a pus-o pe mormântul ei, la 1497, Ştefan cel Mare, semn al unei legături de rudenie directe şi nu prin alianţă, a acestei cneaghine, cu familia domnitoare a Muşatinilor. Tot Alexandru cel Bun va crea un alt apanaj, format din mănăstirea Vişnevăţ (Vişneuţi, azi Căpriana), împreună cu satele din jur, domeniu pe care voievodul l-a dăruit doamnei Marina, ultima dintre soţiile sale, în 1429.

Prof. dr. Daniel BOTEZATU

Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor
Botoșani
cer acoperit de nori
11.7 ° C
11.7 °
11.5 °
85 %
1.3kmh
100 %
joi
11 °
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
19 °
lun
19 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

  Visul american poate fi trăit oriunde. Chiar dacă e mai mic şi mai gârbovit.

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Nu bârfesc, nu-s cârcotaș Dar vă spun, cunosc un domn De aicea din oraș Care-i treaz numai ... în somn ! Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...