vineri, martie 29, 2024
AcasăLocal BTEuropa, sărbătorită la Grădiniţa 19 (Foto)

Europa, sărbătorită la Grădiniţa 19 (Foto)

Copiii de la Grădinița 19 au sărbătorit şi ei aceasta zi specială prin diverse activități desfășurate în grădiniță și în Parcul „Mihai Eminescu” unde au împărțit pliante, stegulețe, au desenat și s-au jucat împreună cu copiii de la Grădiniţa 14 Botoșani, sub îndrumarea Nicoletei Iurescu.

În cadrul proiectului educaţional «Suntem copiii Europei!», cei mici deprind dragostea faţă de apartenenţa noastră la valorile europene. Suntem membri ai Uniunii Europene, iar copiii noştri trebuie să înţeleagă de mici ceea ce înseamnă acest lucru”, a declarat Taniuşa Urîtu, directorul Grădiniţei 19.

De asemenea, în cadrul grădiniţei au fost organizate mai multe acţiuni care au avut în centrul lor Europa şi valorile ei: „Piticii europeni”, „Prieteni în Europa” şi „EU şi Europa”, acţiuni care au presupus confecţionarea steagului Uniunii Europene, defilări şi parade cu steguleţe a copiilor din grupele mici şi mijlocii. Copiii au fost coordonaţi de profesorii educatori: Violeta Bordianu, Erica Cîmpan, Gabriela Vasiliu, Dalia Ionescu, Alina Burduja, Cosmina Grosu, Mihaela Ciupercă şi Roxana Diaconu.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
8.7 ° C
10.6 °
8.3 °
63 %
0.9kmh
83 %
vin
18 °
sâm
23 °
Dum
24 °
lun
25 °
mar
16 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Gata, au rezolvat cu circulația în centru. Ori se terminase programul și n-au mai apucat să strângă, cine știe.

EDITORIAL

Anul electoral 2024... Alegerile sunt din ce în ce mai aproape, deci e de așteptat ca lupta între poftitorii de ciolan să se intensifice....

EPIGRAMA ZILEI

Mi-a șoptit o viorea C-o să-mi dai inima ta Și m-am întrebat instant: O fi vorba de... transplant? -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...