vineri, aprilie 19, 2024
AcasăLocal BTGuvernul alocă 15 milioane de euro pentru achiziţia de tramvaie noi în...

Guvernul alocă 15 milioane de euro pentru achiziţia de tramvaie noi în municipiul Botoşani (PE)

Viceprimarul social-democrat al municipiului Botoșani, Cosmin Andrei a anunțat astăzi că Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice a alocat 15 milioane de euro, finanțare din fonduri europene, municipiului Botoșani pentru achiziția a 9 garnituri de tramvai noi cu o lungime de 18 metri fiecare.

Anul trecut, Guvernul a emis Ordonanța de urgență nr. 47/2018 privind stabilirea unor măsuri de urgentare a absorbției fondurilor europene pentru dotarea unităților administrativ-teritoriale cu mijloace de transport, în cazul municipiului Botoșani fiind vorba de tramvaie.

În urma implementării acestui proiect în municipiul Botoșani, toți botoșănenii care vor circula cu tramvaiul vor beneficia de cele mai moderne condiții de transport la nivelul orașelor europene. Este un pas important pe care l-a făcut Guvernul prin aplicarea acestui proiect european la nivel administrațiilor publice locale din toată țara. Așa cum se poate observa, investițiile și prioritizarea alocărilor financiare nu țin cont de coloratura politică a primarului, ci doar de nevoile comunităților locale”, a declarat viceprimarului PSD al municipiului Botoșani, Cosmin Andrei.

Primăria Botoșani are obligația să colecteze date cu privire la traseele de transport public existente ce fac obiectul proiectului și să le pună la dispoziția Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.

Actualei guvernări i-a luat un an de zile să recupereze întârzierile lăsate, efectele delăsării guvernării lui Dacian Cioloș, să rezolve acreditarea Autorităților de Management necesare deschiderii de apeluri pentru depunerea de proiecte cu finanțare europeană. Atât eu, cât și colegii mei de la Ministerul Dezvoltării dorim ca fiecare localitate din fiecare județ, inclusiv din Botoșani să se integreze pe deplin în Europa. Pentru acest lucru avem nevoie de proiecte serios elaborate și de implicarea autorităților locale care să poată absorbi toate fondurile pe care le pune la dispoziție Guvernul și Uniunea Europeană. Primul candidat de pe lista PSD pentru alegerile europarlamentare, Rovana Plumb are o experiență dovedită în absorbția fondurilor europene. A reușit să acopere întârzierile lăsate de guvernarea tehnocrată și a dus gradul de absorbție la aproximativ 30%, iar în prezent România a obținut deja 9 miliarde de euro”, a declarat botoșăneanul Angel Gheorghiu, subsecretar de stat în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.

COMUNICAT DE PRESĂ LA COMANDA PARTIDULUI SOCIAL DEMOCRAT CMF 41190008

Deja ai votat!

2 COMENTARII

Botoșani
cer fragmentat
9.6 ° C
10.5 °
9.4 °
55 %
2.8kmh
62 %
vin
9 °
sâm
15 °
Dum
10 °
lun
12 °
mar
15 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doina Federovici, de la începutul primăverii, când încă nu știa că anunțase cu patru ani înainte că nu va candida decât pentru un mandat.

EDITORIAL

Idioțenia cu armata obligatorie este o temă foarte dragă atât românașilor de rând, cât și politicienilor, iar în ultima vreme discuțiile pe marginea subiectului...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...