vineri, martie 29, 2024
AcasăLocal BTIn stare gravă din cauza unui geam

In stare gravă din cauza unui geam

La un pas de a se mutila pe viaţă din cauza unui geam. Un bărbat de 58 de ani a ajuns la spital cu ambulanţa după ce mâna i-a trecut printr-un geam.

Bărbatul le-a povestit cadrelor medicale că totul s-a petrecut sâmbătă după-amiază, în propria casă, în momentul în care s-a sprijinit de un geam al unei uşi, iar bucata de sticlă a cedat.

Mâna dreaptă a acestuia a trecut prin gaura formată, iar cioburile de sticlă aproape i-au secţionat venele şi muşchii. Speriat de cantitatea mare de sânge pe care o pierdea, acesta a sunat imediat la 112, la faţa locului fiind trimisă o ambulanţă cu medic, din cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă. „Pacientul prezenta o plagă profundă la nivelul antebraţului drept, cu hemoragie medie. A fost stabilizat şi ulterior transportat la Urgenţe”, a precizat medicul Cristian Simionescu, din cadrul SJA Botoşani.

Bărbatul a fost internat pe secţia de chirurgie plastică şi reparatorie, medicii specialiti urmând să stabilească dacă funcţionalitatea braţului acestuia a fost afectată de bucata de sticlă care i-a tăiat mâna.

Deja ai votat!
Botoșani
câțiva nori
14.4 ° C
14.6 °
13.8 °
44 %
9.7kmh
13 %
vin
19 °
sâm
25 °
Dum
26 °
lun
27 °
mar
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Nici hoții nu-s dezamăgiți și rămâi și tu cu mașina întreagă.

EDITORIAL

În avalanșa de știri, săptămâna trecută una a trecut aproape neobservată. Este vorba de anunțul făcut de Doina Federovici, președinta consiliului județean, că nu...

EPIGRAMA ZILEI

Drag mi-a fost calul bălan Și pe badea în Merțan Drag mi-e badea și în car Dacă e ... milionar!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...