joi, martie 28, 2024
AcasăLocal BTSalvatori şi cu sufletul

Salvatori şi cu sufletul

Obişnuite cu cazuri dramatice în fiecare zi, cadrele medicale din Botoşani nu au rămas indiferente la drama micuţei Anastasia şi au decis să contribuie cu sume de bani pentru ca aceasta să se poată opera cât mai repede. Sindicatul de la Ambulanţă a donat o sumă de bani pentru Anastasia, fetiţa de doi ani care are nevoie de transplant la ambii ochi. Alţi medici şi asistenţi de la Ambulanţă şi din Urgenţe au contribuit cu sume de bani, la fel ca şi reprezentanţii presei locale.

Una din cele mai generoase donaţii a fost făcută de membrii sindicatului Serviciului Judeţean de Ambulanţă, obişnuiţi să salveze vieţi în timpul muncii, aceştia alegând să schimbe un destin şi în acest fel. „Înainte de a fi asistenţi, medici, ambulanţieri, suntem oameni, iar o astfel de dramă nu ne poate lăsa indiferenţi. Am ales să contribuim şi noi cu 1.000 de lei şi sperăm ca mai multe persoane să doneze şi în cel mai scurt timp micuţa să poată fi operată”, a precizat Cristi Calimandriuc, preşedintele Sindicatului Ambulanţa, din cadrul SJA. Un alt medic şi un asistent din cadrul SJA au ales să contribuie şi personal cu 250 de lei, pe lângă suma donată de sindicat, la demersul acestora alăturându-li-se şi un medic din cadrul UPU-SMURD, un asistent şi un asistent social din cadrul aceleiaşi unităţi, care au donat 300 de lei.

De asemenea, cazul Anastasiei nu i-a lăsat indiferenţi nici pe reprezentanţii presei, corespondenţii locali ai unor televiziuni naţionale şi locale contribuind şi ei cu sume de bani pentru ca Anastasia să primească o şansă la o viaţă normală.

La nici doi ani jumătate, Anastasia a fost diagnosticată cu cataractă congenitală în formă gravă şi lipsă de iris, având nevoie urgentă de transplant de cristalin la ambii ochi. Pentru că mama o îngrijeşte singură, fetiţa are nevoie de ajutor financiar, orice donaţie, cât de mică, ducând-o pe copilă mai aproape de a-şi putea vedea mama şi viaţa.

Anastasia poate spera la o viaţă normală, dacă va fi supusă unei intervenţii chirurgicale la Spitalul Clinic de Urgenţe Oftalmologice din Burureşti, care trebuie făcută cât mai repede, pentru ca şansele de reuşită să fie cât mai mari. Cum însă Statul român nu acoperă materialele pentru astfel de intervenţii, acestea trebuie cumpărate de mama fetiţei, care abia are însă bani pentru a o îngriji pe micuţă şi a încerca să îi ofere o viaţă cât mai aproape de normal.

Cei care pot şi doresc să o ajute pe Anastasia să poată vedea cu proprii ochi frumuseţea vieţii au la dispoziţie un cont în lei, deschis pe numele mamei Curliuc Daniela, la BCR, RO44RNCB0046141158230001 sau în urna amplasată la parterul Maternităţii Botoşani.

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
10.2 ° C
13.7 °
10 °
54 %
4.7kmh
46 %
joi
11 °
vin
16 °
sâm
22 °
Dum
24 °
lun
25 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Gata, au rezolvat cu circulația în centru. Ori se terminase programul și n-au mai apucat să strângă, cine știe.

EDITORIAL

Anul electoral 2024... Alegerile sunt din ce în ce mai aproape, deci e de așteptat ca lupta între poftitorii de ciolan să se intensifice....

EPIGRAMA ZILEI

Mi-a șoptit o viorea C-o să-mi dai inima ta Și m-am întrebat instant: O fi vorba de... transplant? -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...