spot_img
marți, aprilie 23, 2024
AcasăLocal BTBotoșănenii pot verifica gratuit dacă sunt predispuși la alcoolism

Botoșănenii pot verifica gratuit dacă sunt predispuși la alcoolism

Botoșănenii sunt așteptați, pe 5 iunie, să își evalueze consumul personal de alcool, prin aplicarea chestionarului AUDIT. Acțiunea este organizată la nivel național de Alianța pentru Lupta Împotriva Alcoolismului și Toxicomaniilor, Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) și Ministerul Sănătății, în acest proiect fiind inclus și Spitalul Județean Botoșani.

Chestionarul, în premieră pentru județul Botoșani, este anonim și cuprinde cinci întrebări. La Spitalul Județean vcr fi mai multe centre de testare. ”Pe 5 iunie are loc aplicarea de chestionare asupra populației, a pacienților, pentru a identifica riscul de adicție de alcool. Acțiunea se derulează la nivel național iar de la nivelul județului Botoșani am fost cooptați prin Direcția de Sănătate Publiucă, ulterior ne-am înscris pe site. Din județ mai este înscris Centrul de probațiune. Vom avea centre de testare în CSM adulți, în Ambulatoriu și în secțiile spitalului din pacienții care vor dori să răspundă la aceste întrebări. Este anonim, dar trebuie să luăm acceptul pacientuliui dacă vrea să răspundă la acele întrebări”, a declarat Coca Crâșmaru, director de îngrijiri în cadrul Spitalului Județean.

Chestionarul AUDIT este un instrument științific de evaluare a consumului personal de alcool, dezvoltat de Organizația Mondială a Sănătății (OMS) și utilizat în peste 190 de țări din lume, fiind cel mai de încredere instrument pentru diagnosticarea timpurie a unui consum riscant.

Evenimentul este derulat în cadrul campaniei Luna Națională a Informării despre Efectele Consumului de Alcool, care va fi organizată de Ministerul Sănătății și se va desfășura pe tot parcursul lunii iunie, sub coordonarea tehnică a INSP.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
8.9 ° C
8.9 °
6.6 °
89 %
1.6kmh
53 %
mar
14 °
mie
20 °
joi
13 °
vin
16 °
sâm
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Asta înseamnă să te pregătești bine pentru programul rabla.

EDITORIAL

Ați auzit ce isprăvi a mai comis Marcelașul cel Viteaz în ultimele zile? Ar cam trebui. Nu de alta, dar românilor le place să...

EPIGRAMA ZILEI

Un termen interesant: Poate fi mașină nouă, Numele unui savant Sau ...  instrument de spart ouă! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...