vineri, aprilie 19, 2024
AcasăLocal BTAcuzat de două infracţiuni, după o întâlnire cu poliţiştii

Acuzat de două infracţiuni, după o întâlnire cu poliţiştii

A fost tras pe dreapta de poliţişti pentru un control şi s-a ales cu un dosar penal, urmând să fie cercetat pentru două infracţiuni. Este isprava unui tânăr în vârstă de 28 de ani, care a plecat ieri la drum cu un autoturism. În comuna Curteşti, el s-a intersectat cu un echipaj din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală nr. 1 Botoşani, care i-a făcut semn să oprească. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au descoperit că cel de la volan avea dreptul de a conduce suspendat. Totodată, tânărul a fost pus să sufle în etilotest, aparatul indicând o alcoolemie de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, şoferul a fost condus la spital, unde i s-au recoltat probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei, iar la final poliţiştii i-au întocmit un dosar penal pentru conducere fără permis și conducere sub influența alcoolului.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
4 ° C
4.6 °
1.6 °
80 %
1.8kmh
67 %
vin
11 °
sâm
15 °
Dum
9 °
lun
12 °
mar
13 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doina Federovici, de la începutul primăverii, când încă nu știa că anunțase cu patru ani înainte că nu va candida decât pentru un mandat.

EDITORIAL

Idioțenia cu armata obligatorie este o temă foarte dragă atât românașilor de rând, cât și politicienilor, iar în ultima vreme discuțiile pe marginea subiectului...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...