sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăLocal BTBotoşănean expulzat din Italia pentru fărădelegi comise în peninsulă

Botoşănean expulzat din Italia pentru fărădelegi comise în peninsulă

Un botoşănean în vârstă de 35 de ani, implicat în mai multe fapte penale comise în Italia, a fost expulzat din Peninsulă, având de executat trei ani şi două luni de închisoare. Condamnat pentru tâlhărie, încăierare şi ultraj, I.G., din comuna Vlădeni, a fost adus deja în ţară, fiind încarcerat în Penitenciarul Rahova, unde îşi execută pedepsele primite din partea magistraţilor italieni.

Potrivit autorităţilor judiciare străine, în noaptea de 23 spre 24 aprilie 2010, în timp ce se afla pe o stradă din Florenţa, botoşăneanul, împreună cu un complice, l-a atacat pe la spate pe un bărbat și, după ce l-au lovit cu pumnii și cu picioarele până când acesta a căzut la pământ, i-au furat portofelul și un telefon mobil. Un an mai târziu, mai exact în 29 martie 2011, tot în Florenţa, I.G., împreună cu un alt român, a fost implicat într-o încăierare la care au participat şapte-opt persoane, botoşăneanul folosind ca „armă” o cască de motociclist. În urma altercaţiei, care a avut loc în apropierea unui bar din Piazza Puccini, au intervenit mai mulţi poliţişti însă agenţii de poliţie au fost loviţi cu picioarele şi îmbrânciţi, I.G. fiind identificat ca fiind unul dintre agresori.

Condamnat la doi ani și opt luni de închisoare, în regim privativ de libertate în penitenciar și 1.000 de euro amendă pentru tâlhărie şi la o altă pedepasă de şase luni de închisoare pentru încăierare şi rănirea unui funcţionar public (n.r. – ultima faptă asimilată infracţiunii de ultraj potrivit Codului penal românesc), botoşăneanul s-a ales şi cu măsura de siguranță care prevede expulzarea de pe teritoriul statului italian. Închis iniţial în Penitenciarul Viterbo (Italia), el a fost transferat în România prin sistemul de cooperare internaţională.

Deja ai votat!
Botoșani
câțiva nori
3.3 ° C
5.6 °
2.8 °
91 %
2.3kmh
23 %
sâm
14 °
Dum
11 °
lun
12 °
mar
14 °
mie
11 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doina Federovici, de la începutul primăverii, când încă nu știa că anunțase cu patru ani înainte că nu va candida decât pentru un mandat.

EDITORIAL

Idioțenia cu armata obligatorie este o temă foarte dragă atât românașilor de rând, cât și politicienilor, iar în ultima vreme discuțiile pe marginea subiectului...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...