vineri, aprilie 19, 2024
AcasăLocal BTAjuns la Urgențe la câteva minute după ce a fost externat din...

Ajuns la Urgențe la câteva minute după ce a fost externat din spital

I s-a făcut rău la 20 de metri de spital după ce a fost externat. Un bătran externat joi dimineaţă din spital a fost luat cu ambulanţa chiar din faţa unităţii sanitare.

Incidentul a avut loc ieri, la doar câteva zeci de mnute după ce bătrânul, de 86 de ani, fusese externat din spital. Cu actele în mână, şi cu sacoşa de schimburi, acesta a ieşit pe poarta spitalului, sperând că merge acasă mai bine decât a ajuns la spital. Nu a apucat decât să ajungâ în dreptul Policlinicii Stomatologice. Bărbatul a început să se simtă tot mai rău, să amețească şi l-a luat cu leşin.

Trecătorii l-au aşezat pe o bancă, iar în acel moment prin dreptul acestuia trecea un echipaj de la Ambulanţă, care tocmai predase un caz la Urgenţe. Cadrele medicale au fost solicitate de către trecători, bărbatul fiind luat pe o targă şi transportat la Urgenţe. „Pacientul acuza o stare de rău general. A fost adus la Urgenţe, de unde a fost din nou trimis pentru o serie de investigaţii”, a precizat un asistent din cadrul UPU-SMURD.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
4 ° C
4.6 °
1.6 °
80 %
1.8kmh
67 %
vin
11 °
sâm
15 °
Dum
9 °
lun
12 °
mar
13 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Senatorul Trufin arată pe unde se poate ieși cel mai rapid din județ. Nu acum, în viitor, evident.

EDITORIAL

Ca la fiecare patru ani, înainte de începerea cursei electorale, stâlpii electrici ai județelor, în special cei din orașe, s-au umplut cu postere cu...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...