vineri, martie 29, 2024
AcasăLocal BTLocalităţile lovite de furia apelor îngropate în mâl (FOTO - VIDEO)

Localităţile lovite de furia apelor îngropate în mâl (FOTO – VIDEO)

Prăpădul făcut de dezlănţuirea naturii de ieri după-amiază este cutremurător. Potrivit unor informaţii neoficiale, potopul ar fi fost declanşat în urma unor ploi torenţiale care au atins inclusiv 80 de litri pe metru pătrat. Viitura formată a avut o forţă care a spulberat garduri cu tot cu temelie, a distrus podeţe şi a acoperit totul cu mâl. Astăzi, la aproape 24 de ore de a nenorocirea care s-a abătut asupra comunelor Lunca, Todireni, Prăjeni şi o parte din oraşul Flămânzi, urmele dezastrului se mai vedeau încă. Culturile agricole au fost distruse, grădinile oamenilor au fost acoperite de un strat gros de noroi, iar totul în jur miroase a mâl.

La ora 18, pompierii botoşăneni continuau acţiunile de sprijinire a populației. Astfel, forțe aparținând Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) și Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență intervin in Prăjeni, Todireni şi Lunca pentru asanarea fântânilor, scoaterea apei din beciuri, precum și pentru evacuarea apei si a mâlului din gospodării. „Sunt zone acoperite încă de ape. Pentru înlăturarea efectelor intervin 20 de pompieri militari, cu motopompe şi tehnica specifică unor astfel de misiuni, alături de pompierii voluntari și cetățeni”, a spus Dorina Lupu, purtător de cuvânt în cadrul ISU Botoşani.

Astăzi în localităţile afectate s-au deplasat prefectul județului Dan Constantin Şlincu, care deţine funcţia de preşedinte al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, precum si inspectorul șef al ISU Botoșani, colonel dr. Ing. Mihail Cristian Amarandei, pentru a se asigura că se iau toate măsurilor ce se impun în vederea restabilirii stării de normalitate. „Autorităţile locale urmează să se facă şi un bilanţ al pagubelor”, a adăugat Dorina Lupu.

Potrivit ISU, în urma ploilor torenţiale de joi după-amiază, o casă din satul Lupăria Veche comuna Prăjeni, o femeie şi un copil de cinci ani rămânând izolaţi. De asemenea, au fost inundate 21 de gospodării, dintre care cinci în satul Prisăcani din oraşul Flămânzi, cinci în satul Cerneşti (com. Todireni), patru în satul Bâznoasa (comuna Lunca), patru în satul Câmpeni (comuna Prăjeni), dar şi câte o curte în localităţile Stroieşti (comuna Lunca), Tocileni (comuna Stăuceni) şi Todireni. Torenţii formaţi au inundat drumul judeţean 282B Câmpeni-Prăjeni şi au afectat inclusiv o porţiune din terasamentul şiselei, iar în urma viiturii formată pe râul Miletin un tractor a fost luat de ape, şoferul, un tânăr în vârstă de 25 de ani, reuşind să scape după ce a urcat pe utilaj, fiind salvat de pompieri. Totodată, pompierii au salvat 320 de animale, înconjurate de apă. În noaptea de joi spre vineri, din cauza creşterii râului Sitna, la Todireni s-a impus evacuarea preventivă a 12 familii, respectiv 49 de persoane (n.r. – 25 de copii şi 24 de adulţi), care au revenit în locuinţe astăzi dimineaţă.

Judeţul Botoşani continuă să se afle însă sub atenţionare Cod galben de ploi până la ora 22 şi Cod galben de inundaţii până sâmbătă, la ora 0. Totodată, Andministraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare meteo valabilă până luni, 10 iunie, ora 10, interval în care în judeţ se mai pot semnala ploi cu racater torenţial, vijelii şi căderi de grindină, însă pe arii mai restrânse.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
16 ° C
16.1 °
14.4 °
57 %
12.1kmh
62 %
vin
19 °
sâm
25 °
Dum
26 °
lun
27 °
mar
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Nici hoții nu-s dezamăgiți și rămâi și tu cu mașina întreagă.

EDITORIAL

În avalanșa de știri, săptămâna trecută una a trecut aproape neobservată. Este vorba de anunțul făcut de Doina Federovici, președinta Consiliului Județean, că nu...

EPIGRAMA ZILEI

Drag mi-a fost calul bălan Și pe badea în Merțan Drag mi-e badea și în car Dacă e ... milionar!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...