spot_img
joi, aprilie 25, 2024
AcasăLocal BTCampanie inedită a celor de la ISU pentru siguranţa copiilor

Campanie inedită a celor de la ISU pentru siguranţa copiilor

Peste 200 de dorohoieni din cartierele Dumbrava Roşie şi Drochia au aflat astăzi, de la pompierii militari şi voluntari, care sunt pericolele la care sunt expuşi copiii din cauza neglijenţei, dar şi măsurile ce trebuie luate pentru a fi evitate astfel de accidente. Acţiunea a fost organizată în cadrul campaniei de informare şi responsabilizare a adulţilor, „Un cămin sigur pentru copilul tău!”, iniţiată de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Botoşani, ca urmare a numărului mare de copii care au fost victime ale accidentelor casnice.

„A fost prima activitate de informare şi a fost organizată la Dorohoi, în cartierul Dumbrava Roşie, acolo unde în 2012, doi copii şi bunica lor au decedat într-un incendiu care le-a cuprins locuinţa, după ce au lăsat o lumânare aprinsă nesupravegheată lângă materiale combustibile. Deşi au trecut şapte ani de la tragedie, aceasta este încă vie în memoria comunităţii”, a subliniat Dorina Lupu, purtător de cuvânt în cadrul ISU. Marcaţi şi acum de nefericitul eveniment, vecinii familiei au apreciat campania, mărturisind că după tragedie şi-au reconsiderat priorităţile în privinţa siguranţei căminului lor. Totodată, au recunoscut că o parte dintre riscurile prezentate nu erau considerate ca atare. La sfârşitul întâlnirii, pompierii militari şi membrii Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Dorohoi le-au înmânat câte o broşură, realizată de ISU Botoşani cu sprijinul „Fundaţiei pentru SMURD”, care conţine sfaturi pentru prevenirea accidentelor casnice.

Unic la nivel naţional, proiectul îşi propune prevenirea accidentelor casnice în care sunt implicaţi copii sub 5 ani. „Dezvoltarea conceptului de „Un cămin sigur pentru copilul tău” a fost impusă de faptul că, anual, aproape 1.500 de copii botoşăneni ajung la spital după ce s-au intoxicat cu substanţe toxice, s-au opărit, au înghiţit corpi străini ori au suferit diferite traumatisme, înregistrându-se o creştere semnificativă de la un an la altul”, a explicat Dorina Lupu. Având în vedere faptul că broşura conţine zece sfaturi utile pentru părinţi, data de 10 a fost declarată ziua campaniei. Astfel, în fiecare lună, pe data de 10, vor fi organizate acţiuni de informare şi educare a adulţilor. Primele localităţi ce vor fi vizate în cadrul campaniei sunt cele în care s-au produs tragedii în urma cărora şi-au pierdut viaţa copii, ca urmare a accidentelor casnice, exemplele fiind încă vii în memoria comunităţilor.

A doua acţiune va fi organizată la Cordăreni, acolo unde în urmă cu trei ani, două fetiţe de 3, respectiv 4 ani, şi-au pierdut viaţa într-un incendiu care le-a cuprins locuinţa după ce un jar a căzut din sobă pe materiale combustibile. Fetele erau singure în locuinţă în momentul izbucnirii incendiului. Pentru realizarea obiectivului campaniei, vor fi implicaţi voluntarii din cadrul programului naţional „Salvator din pasiune”, medicii de familie, asistenţii sociali, preoţii, cadrele didactice din învăţământul preşcolar şi membrii Serviciilor Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
11.7 ° C
11.7 °
11.5 °
85 %
1.3kmh
100 %
joi
11 °
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
19 °
lun
19 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

  Visul american poate fi trăit oriunde. Chiar dacă e mai mic şi mai gârbovit.

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Nu bârfesc, nu-s cârcotaș Dar vă spun, cunosc un domn De aicea din oraș Care-i treaz numai ... în somn ! Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...