vineri, martie 29, 2024
AcasăLocal BTManifestare culturală de excepţie dedicată poetului Mihai Eminescu (foto, video)

Manifestare culturală de excepţie dedicată poetului Mihai Eminescu (foto, video)

Cea de a XXII-a ediţie a Simpozionului Internaţional „Eminescu: Carte – Cultură – Civilizație”, organizată astăzi de Biblioteca Județeană „Mihai Eminescu”, în colaborare cu Facultatea de Litere – Catedra de Literatură Comparată, din cadrul Universităţii „Al I Cuza” Iaşi, a reprezentat o manifestare culturală de excepţie. În biblioteca botoşăneană ce-i poartă numele, Eminescu a fost omagiat cu reverenţă şi cu mult suflet.

Comunicările din cadrul Simpozionului au fost susţinute de somități ale lumii culturale şi didactice din România, profesori universitari, masteranzi şi eminescologi de la Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi şi de la alte universități din Romania. Moderatori au fost profesorul Cornelia Viziteu, directorul Bibliotecii Judeţene „Mihai Eminescu” şi lector doctor Livia Iacob.

În faţa unui public iubitor de cultură au vorbit:

Profesor universitar doctor Viorica S. Constantinescu

Profesor universitar doctor Mihai Zamfir, Universitatea din Bucureşti, „Eminescu şi Macedonski”

Profesor universitar doctor Doru Scărlătescu, Universitatea „Al I Cuza” Iaşi, „Două doamne providenţiale”

Masterand Alexandra Olteanu, Universitatea „AL I Cuza” Iaşi, „Influenţa eminescianismului în ideologia literară a scriitorilor de la <Viaţa Românească>”

Doctorand Andrei Cojocaru, Universitatea „Al I Cuza” Iaşi, „Semnificaţiile drumului iniţiatic în <Povestea magului călător în stele>”

Masterand Laura Catrinescu, Universitatea „Al I Cuza” Iaşi, „Aspecte ale clasicităţii greco-latine în creaţia eminesciană”

Lector doctor Livia Iacob, Universitatea „Al I Cuza” Iaşi, „Contribuţii editoriale <junimiste> în exegeza eminesciană”.

Tot Livia Iacob a prezentat şi lucrarea scriitoarei Angela Furtună „Monica Lovinescu despre Eminescu”.

Instituţia botoşăneană găzduieşte şi expoziţii dedicate poetului naţional, respectiv „Mihai Eminescu – primul portret”, exponat de maximafilie la Secţia de numismatică, autor Mihai Cornaci, „O istorie ilustrată a literaturii române”, exponat de maximafilie realizat de col. (r) Gheorghe Ardeleanu; „Universul poeziei eminesciene – lumină si culoare”, expoziție de lucrări plastice realizate de elevi de la Liceul Pedagogic „Nicolae Iorga” și Școala 13; „Eminescu în oglinzile criticii” şi „Sclipirea unui geniu”, expoziții de carte.

bdr
bdr
dav
bdr
bty
bty
bdr
bdr
bdr
bty
bdr
Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
16 ° C
16.1 °
14.4 °
57 %
12.1kmh
62 %
vin
19 °
sâm
25 °
Dum
26 °
lun
27 °
mar
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Nici hoții nu-s dezamăgiți și rămâi și tu cu mașina întreagă.

EDITORIAL

În avalanșa de știri, săptămâna trecută una a trecut aproape neobservată. Este vorba de anunțul făcut de Doina Federovici, președinta consiliului județean, că nu...

EPIGRAMA ZILEI

Drag mi-a fost calul bălan Și pe badea în Merțan Drag mi-e badea și în car Dacă e ... milionar!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...