spot_img
miercuri, aprilie 24, 2024
AcasăLocal BTScandalagiu luat de acasă în cătuşe

Scandalagiu luat de acasă în cătuşe

Scandalagiu luat din casă în cătuşe de Poliţie. Un tânăr de 22 de ani a făcut un scandal monstru în casă, familia fiind nevoită să sune la 112. Acesta a fost liniştit abia de poliţişti, care au chemat un echipaj SMURD pentru a-l duce la Psihiatrie.

Incidentul a avut loc duminică seară, când familia tânărului, aflat sub influența substanțelor interzise, a început să facă scandal în propria casă. Obişnuiţi cu ieşirile de acest fel, membrii familiei au încercat iniţial să îl potoleasscă, însă observând că acesta devine tot mai agresiv au fost nevoiţi să sune la 112. la locuinţa familiei au ajuns două echipaje de poliţie, la vederea cărora tânărul s-a mai liniştit, acesta fiind ulterior încătuşat de oamenii legii, care au solicitat un echipaj SMURD pentru transportul lui la Urgenţe.

După ce a fost evaluat de medicii urgentişti, polițiștii l-au escortat pe tânăr la Psihiatrie, împreună cu echipajul SMURD, acesta rămânând sub supravegherea medicilor specialişti.

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei, nu au mai fost luate şi alte măsuri împotriva scandalagiului.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
19.5 ° C
19.6 °
18.9 °
54 %
3.7kmh
54 %
mie
17 °
joi
19 °
vin
9 °
sâm
18 °
Dum
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

E bine să conduci verde cu mașina electrică, dar nu strică să fii și prevăzător.

EDITORIAL

Nu am idee câtă lume cunoaște pilda cu broscuța surdă și, de aceea, pentru a fi sigur că voi fi înțeles așa cum trebuie...

EPIGRAMA ZILEI

Foaie verde și-o sipică, Badea are ... leafa mică Dar spune la orișicare Că eu am ... poșeta mare! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...