sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăLocal BTMutilat din cauza flexului

Mutilat din cauza flexului

Un bărbat de 60 de ani, din Botoşani, a ajuns direct în sala de operaţii după ce a fost victima unui accident cumplit.

Acesta se afla în propria gospodărie vineri la amiază şi tăia mai multe scânduri cu ajutorul unui flex. La un moment dat, bărbatul a nimerit cu unealta un ciot în bucata de scândură, iar pânza circulară a ricoşat. Pentru că nu ţinea foarte bine flexul în mână, acesta i-a sărit bărbatului peste antebraţul stâng, lama ascuţită pătrunzând atât de adânc în carne, încât a ajuns până la os.

Cu dureri imednse şi o hemoragie puternică, bărbatul a sunat la 112, la faţa locului fiind trimis un echipaj cu medic din cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SJA) Botoşani, care i-a acordat acestuia primul ajutor. „Pacientul prezenta un traumatism prin tăiere cu flexul, cu lezarea pachetului vasculo-nervos la nivelul antebraţului stâng şi fracură osasă. A fost stabilizat la faţa locului, după care transportat la Urgenţe, fiind dus direct în sala de operaţii”, a precizat medicul primar Cristian Simionescu, din cadrul SJA Botoşani.

Medicii vor încerca să îi redea acestuia mobilitatea completă a braţului, însă din cauza vârstei şi a lezorii muşchilor şi osului prognosticul este unul rezervat în prezent.

Deja ai votat!
Botoșani
câțiva nori
6.9 ° C
7.2 °
5.5 °
95 %
1.4kmh
17 %
sâm
14 °
Dum
14 °
lun
7 °
mar
10 °
mie
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

În vremurile astea de război e mai bine să fii prevăzător și să umbli cu casa la tine.

EDITORIAL

În urmă cu ceva timp, la o oră de maximă audiență, un important post de televiziune național ne aducea la cunoștință – în urma...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...