spot_img
joi, aprilie 25, 2024
AcasăLocal BTAngajaţii Urban Serv vor protesta în faţa Primăriei Botoşani (video)

Angajaţii Urban Serv vor protesta în faţa Primăriei Botoşani (video)

Angajaţii Urban Serv vor participa la un protest organizat de sindicatul din unitate, în această lună, mai exact în ziua când va avea loc şedinţa ordinară a Consiliului Municipal. Pornind de la intenţia şefilor din primărie de a atribui contractul de salubrizare în urma unei licitaţii, măsură care pune în pericol locurile de muncă a aproximativ 120 de salariaţi ai Urban Serv, oamenii vor ieşi în stradă pentru a-şi exprima nemulţumirea. Cristian Sadovei, liderul sindicatului din Urban Serv, a declarat astăzi în cadrul unei conferinţe de presă că societatea nu ar avea nicio şansă la licitaţie în faţa unui operator privat, mai ales că nu dispune de utilaje moderne cu care să facă salubrizarea şi deszăpezirea străzilor.

„Cred că cineva îşi doreşte foarte mult să distrugă Urban Serv. Contractul de salubrizare a fost câştigat la licitaţie în anul 2007. Acest contract este valabil până la 31 iulie. Începând cu acea dată, contractul poate fi, conform legii, prelungit doar 90 de zile, după care este atributul Consiliului Local de a da activitatea în continuare, cum prevede legislaţia, în opinia noastră, aceluiaşi operator asupra căruia are control, pentru că suntem ai Consiliului Local, sau poate fi organizată o licitaţie”, a declarat Cristian Sadovei.

Potrivit acestuia, din anul 1998, de când a fost înfiinţată societatea Urban Serv, Primăria Botoşani a primit de la Urban Serv peste 10 milioane de lei, reprezentând redevenţe pentru activităţile de care se ocupă societatea şi profitul realizat. Cu toate acestea, abia anul trecut, după mai mult de 20 de ani, aleşii locali au aprobat ca Urban Serv să primească un milion de lei pentru achiziţionarea a două utilaje pentru transport deşeuri. „În cazul în care Primăria Botoşani va scoate la licitaţie această activitate şi va pune condiţia ca cei care participă să vină cu maşini euro 5, euro 6, societatea noastră nu are nicio şansă. Primăria a luat mulţi bani de la Urban Serv, dar nu am fost lăsaţi niciodată să facem investiţii, decât acele second hand-uri pe care le vedem în oraş”, a mai spus Cristian Sadovei.

La mitingul care va avea loc în paralel cu şedinţa deliberativului local şi-au anunţat prezenţa şi sindicalişti din alte societăţi ale Consiliului Municipal şi Consiliului Judeţean, dar şi bugetari din organizaţii membre ale Confederaţiei „Cartel Alfa”. Totodată, angajaţilor societăţii Urban Serv li s-a recomandat să vină la protest cu soţii, copii, alte rude pentru a sublinia impactul social pe care-l va avea pierderea contractului de salubrizare de către Urban Serv.

„Nu dorim să punem presiune pe aleşii locali, dar ne dorim ca muncitorii să nu fie trataţi ca o monedă de schimb. Nu dorim ca aceşti muncitori să fie vânduţi ca sclavi către un operator economic privat. Deja ştim că la nivelul primăriei au fost anumite intervenţii din mediul privat pentru ca această activitate să fie scoasă la licitaţie. Nu dorim facilităţi, dorim ca acele sume ajunse la primărie să fie redirecţionate societăţii Urban Serv pentru retehnologizare. În alte oraşe din ţară, consiliile locale au achiziţionat pe parcursul anilor baterii de maşini noi şi le-au pus la dispoziţia societăţilor din subordine”, a concluzionat Cristian Sadovei.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
12.2 ° C
12.2 °
12.2 °
66 %
2.6kmh
100 %
joi
13 °
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
19 °
lun
19 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

  Visul american poate fi trăit oriunde. Chiar dacă e mai mic şi mai gârbovit.

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Nu bârfesc, nu-s cârcotaș Dar vă spun, cunosc un domn De aicea din oraș Care-i treaz numai ... în somn ! Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...