vineri, martie 29, 2024
AcasăLocal BTÎncep dezertările din PSD

Încep dezertările din PSD

Eşecul răsunător din alegerile europarlamentare şi de la referendumul pentru justiţie este decontat din plin de către PSD atât la nivel naţional, cât şi la nivel judeţean. Iar cei care profită este aşa cum era de aşteptat Pro Romania.

În cursul săptămânii trecute, doi foşti politicieni din linia întâi a PSD Botoşani, acum traşi un pic pe o linie moartă, şi-au anunţat demisia din partid, concomitent cu trecerea la Pro România, care se dovedeşte un aspirator de pesedişti. Primul care a făcut acest pas a fost un ex-consilier judeţean al PSD, actualmente preşedintele Consiliului de Administraţie (CA) de la Nova Apaserv, Narcis Ştefan. „Am ales azi (n.r. – 10 iulie), oficial, să părăsesc PSD…este o decizie pe care am luat-o cu multă atenţie.. am dorit să fac acest pas, după mai bine de douăzeci de ani, cu gândul de a fi de folos comunităţii, celor care îşi doresc o viaţă mai frumoasă, mai liniştită. Nu am resentimente faţă de foştii colegi şi-i consider, în continuare, prietenii mei”, scrie Narcis Ştefan pe pagina sa de socializare, care a semnat în aceeaşi zi adeziunea la Pro România pentru „a rămâne social-democrat”. Acesta riscă să piardă şefia CA de la Nova Apaserv, dar acest lucru nu e o mare pagubă, pentru că aceasta nu este remunerată în plus faţă de ceilalţi membri ai Consiliului.

Tot în cursul săptămânii trecute a părăsit PSD pentru Pro România şi dorohoianul Paul Pavăl, fost vicepreşedinte al Consiliului Judeţean (CJ) Botoşani şi fost şef al agenţiei locale a Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice (ANRSC). După ce în legislatura trecută a fost vicepreşedinte CJ şi al organizaţiei judeţene a PSD, acum Paul Pavăl a fost tras pe linie moartă, acesta fiind şi motivul real al trecerii sale la Pro România.

Cei doi coordonatori ai organizaţiei locale a Pro România, deputatul Mihaela Huncă şi primarul Pomârlei Dumitru Chelariu, au salutat public înrolarea celor doi şi aşteaptă şi alţi „colegi” din partidul de guvernământ.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
16 ° C
16.1 °
14.4 °
57 %
12.1kmh
62 %
vin
19 °
sâm
25 °
Dum
26 °
lun
27 °
mar
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Nici hoții nu-s dezamăgiți și rămâi și tu cu mașina întreagă.

EDITORIAL

În avalanșa de știri, săptămâna trecută una a trecut aproape neobservată. Este vorba de anunțul făcut de Doina Federovici, președinta consiliului județean, că nu...

EPIGRAMA ZILEI

Drag mi-a fost calul bălan Și pe badea în Merțan Drag mi-e badea și în car Dacă e ... milionar!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...