sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăLocal BTA doua funcție din cadrul IPJ Botoșani scoasă la concurs

A doua funcție din cadrul IPJ Botoșani scoasă la concurs

A doua funcție din conducerea Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) a fost scoasă la concurs ieri, de reprezentanții Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR). Este vorba de funcția de adjunct al inspectorului șef  ocupată în prezent prin împuternicire de comisarul șef Dumitru Aioane, postul fiind liber după ce comisarul șef Viorel Șerbănoiu a promovat concursul pentru inspector șef.

Funcția de adjunct al inspectorului șef este a doua în ierarhia privind statul de organizare al IPJ Botoșani, iar cei care aspiră la acest post trebuie să fie ofiţeri de poliţie şi să îndeplinească cumulativ mai multe condiții – să aibă studii universitare de lungă durată cu diplomă de licenţă, să aibă cursuri postuniversitare sau de masterat, să deţină gradul profesional de minimum inspector principal de poliție, să aibă o vechime în muncă de 7 ani și de cel puțin 5 ani în structuri de ordine publică, apărare şi siguranţă naţională, plus o vechime de cel puţin 3 ani în funcţii de conducere în unităţi ale MAI. Totodată, candidații trebuie să fi obţinut calificativul de cel puţin „Bine” la ultimele două evaluări anuale de serviciu, să nu fie cercetați disciplinar, să nu se afle sub efectul unei sancţiuni disciplinare sau să nu fi fost pusă în mişcare acţiunea penală împotriva lor.

Concursul va avea loc la sediul Inspectoratului General al Poliţiei Române pe 8 august a.c. şi va consta în susţinerea unei probe unice de selecţie, respectiv interviu structurat pe subiecte profesionale. Aprecierea rezultatului final al interviului pe subiecte profesionale se face cu note de la 1 la 10 și este declarat „admis” candidatul care are nota cea mai mare şi este notat cu cel puţin 7.00. Înscrierile se fac personal, în zilele lucrătoare, la sediul IGPR până pe 24 iulie, ora 16.

Deja ai votat!
Botoșani
câțiva nori
0.9 ° C
4.6 °
-0 °
94 %
1.4kmh
16 %
sâm
14 °
Dum
14 °
lun
8 °
mar
12 °
mie
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

În vremurile astea de război e mai bine să fii prevăzător și să umbli cu casa la tine.

EDITORIAL

În urmă cu ceva timp, la o oră de maximă audiență, un important post de televiziune național ne aducea la cunoștință – în urma...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...