joi, martie 28, 2024
AcasăLocal BTBătaie pe posturile de bugetari

Bătaie pe posturile de bugetari

Intrarea în vigoare a noii legi a salarizării unice, care a adus o creştere substanţială a lefurilor din sistemul bugetar, i-a determinat pe tot mai mulţi botoşăneni să-şi dorească să îngroaşe rândurile bugetarilor. Aşa se face că la orice post scos la concurs de instituţiile publice sau de administraţiile locale, numărul concurenţilor este din ce în ce mai mare, mulţi dintre cei care aplică fiind şi angajaţi performanţi din privat, care îşi doresc un salariu mai bun pentru o muncă mult mai uşoară.

 

Puhoi de avantaje pentru bugetari

 

Cariera în administraţia publică presupune atât avantaje, cât şi dezavantaje, dar cert este că avantajele sunt în număr mult mai mare, decât dezavantajele şi atârnă considerabil mai greu în balanţa luării deciziei de a părăsi sistemul privat pentru cel public.

Pe lângă lefurile generoase plătite de stat, un alt avantaj uriaş îl reprezintă stabilitatea, sub toate aspectele. Primul aspect se referă la faptul că angajatul de la stat ştie ce salariu va lua în fiecare lună, retribuirea sa nefiind condiţionată de productivitatea muncii, ca în privat. Apoi, el beneficiază de tot felul de sporuri şi de bonusuri materiale, precum indemnizaţie de masă sau vouchere de vacanţă.

Un al doilea aspect al stabilităţii îl reprezintă faptul că, odată intrat în rândul funcţionarilor publici, angajatul este foarte greu de dat afară, fiind protejat chiar şi în cazul unor abateri destul de grave.

 

Concedieri foarte greu de făcut

 

În cazul unor restructurări, un funcţionar public poate fi disponibilizat doar dacă a picat examenul dat în cazul reducerilor de posturi, iar aceste reduceri pot fi aprobate de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici (ANFP) doar dacă s-au modificat cu peste 50% atribuţiile postului sau se cer alte studii, decât cele pe care le are funcţionarul care ocupă postul respectiv. Mai trebuie spus că reorganizările nu se pot face la intervale mai mici de şase luni, iar timp de un an nu se poate înfiinţa un nou postul ca cel desfiinţat. Aceste condiţii, contribuind şi ele la stabilitatea funcţionarilor pe posturi.
Un alt avantaj al carierei publice îl reprezintă posibilitatea promovării şi avansării. Noul Cod Administrativ, recent intrat în vigoare, reglementează faptul că funcţionarul poate promova în funcţia publică în urma unui examen intern, organizat sub îndrumarea ANFP, deschis doar angajaţilor din instituţia publică. Mai mult, funcţionarii publici pot obţine transferul între diferitele instituţii, singura condiţie fiind similaritatea cerinţelor postului. De asemenea, legislaţia prevede chiar şi transformarea posturilor contractuale în posturi publice, bineînţeles cu avizul ANFP.

 

Interdicţii minore

 

Funcţiile publice vin la pachet şi cu o serie de dezavantaje, dar nu aşa de surmontabile, cum s-ar crede.
În primul rând, funcţionarul public nu are voie să facă activ politică. El poate fi membru al unui partid politic, dar, în calitatea pe care o deţine, are nişte interdicţii. El nu trebuie să favorizeze partidele din funcţia pe care o ocupă, să nu organizeze sau să participe la colecte de bani pentru partidul sau candidaţii acestuia, să nu ofere partidului sprijin logistic, să se implice în campania electorală la serviciu, să afişeze la locul de muncă însemnele sau sigla partidului şi nici să participe la mitinguri politice în timpul programului.

Singura categorie de funcţionari care nu pot face politică sunt secretarii generali ai unităţilor administrativ teritoriale.
Funcţionarul public are şi o serie de restricţii comerciale. El poate desfăşura activităţi comerciale, dar nu în domeniul în care activează ca funcţionar. De asemenea, funcţionarii publici pot avea al doilea job în doar câteva domenii de activitate: cercetare, pedagogic sau artistic.

 

17.000 de bugetari la Botoşani

 

La sfârşitul lunii mai, în judeţul Botoşani, potrivit statisticilor Ministerului Muncii, erau 57.391 de angajaţi, din care peste 17.000 munceau în instituţiile de stat. Acestora li se adaugă angajaţii din structurile de forţă ale statului, Poliţie, Jandarmerie, Pompieri, SRI şi Armată, a căror număr nu poate fi cunoscut decât cu avizul Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, informaţia fiind considerată una de siguranţă naţională.

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
8.9 ° C
11.6 °
8.3 °
63 %
1.3kmh
31 %
joi
9 °
vin
16 °
sâm
22 °
Dum
24 °
lun
25 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Gata, au rezolvat cu circulația în centru. Ori se terminase programul și n-au mai apucat să strângă, cine știe.

EDITORIAL

Anul electoral 2024... Alegerile sunt din ce în ce mai aproape, deci e de așteptat ca lupta între poftitorii de ciolan să se intensifice....

EPIGRAMA ZILEI

Mi-a șoptit o viorea C-o să-mi dai inima ta Și m-am întrebat instant: O fi vorba de... transplant? -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...