marți, martie 19, 2024
AcasăLocal BTEmoţii pentru cadrele care au susţinut Concursul de titularizare

Emoţii pentru cadrele care au susţinut Concursul de titularizare

Candidaţii care au susţinut Concursul de titularizare au emoţii în privinţa rezultatelor, dar şi a posturilor. Liviu Axinte, liderul Ligii Sindicatelor din Învățământ susține că posturile sunt puține, existând  multe fracții de normă didactică. Asta înseamnă că unii profesorii vor trebui să predea în mai multe şcoli. „Sunt discipline la care și anul trecut și acum doi ani s-au făcut catedre chiar în patru școli. Să vedem după concurs care sunt rezultatele pe locurile care sunt”, a declarat Liviu Axinte. Potrivit acestuia, vor probleme mai ales la istorie, geografie sau cultură civică.

Dintre cei 480 de candidaţi care şi-au validat fişele de înscriere, pe 17 iulie,  s-au prezentat în sălile de examen 421. 75 de candidaţi s-a retras din examen, iar o candidată a fost eliminată deoarece a intrat în sală cu telefonul mobil. Cei 342 de candidaţi care au susţinut proba scrisă vor afla rezultatele pe 23 iulie.

După afişarea rezultatelor, pe 23, respectiv 24 iulie, cei nemulţumiţi de notele primite pot depune contestaţii. Rezultatele finale vor fi anunţate pe 30 iulie.

Pe 31 iulie, Comisia judeţeană de mobilitate îi va repartiza pe posturi pe candidaţii care vor obţine minim nota 7 la titularizare, pe posturi didactice/catedre vacante publicate pentru angajare cu contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
3.1 ° C
3.8 °
1.6 °
84 %
2.7kmh
71 %
mar
4 °
mie
6 °
joi
7 °
vin
8 °
sâm
13 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Se lucrează în grup, că o parte din angajați trebuie să supravegheze trecătorii.

EDITORIAL

Pe vremea când Petre Daea a transformat Ministerul Agriculturii într-o veritabilă scenă pentru interminabilele lui spectacole de stand up comedy, marea întrebare a unora...

EPIGRAMA ZILEI

Cât de tont poate să fie Nu am nicio îndoială, Că pe lâng-a lui soție Și-aparențele-l înșeală…   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...