vineri, martie 29, 2024
AcasăLocal BTCampanie împotriva celor care ocupă abuziv domeniul public

Campanie împotriva celor care ocupă abuziv domeniul public

Edilii botoşăneni şi-au propus să facă ordine în privinţa botoşănenilor care au ajuns să se creadă stăpâni pe domeniul public. Săptămâna trecută, o echipă coordonată de viceprimarul Marian Murariu a ajuns pe strada Săvenilor 20 pentru a rezolva o problemă care trena de aproximativ zece ani,

Proprietarul unui apartament de la parterul blocului a blocat accesul celorlalți locatari spre ieșirea din spatele blocului. El a  închis spațiul verde cu gard și l-a folosit drept curte şi grădină proprie.

„A ocupat abuziv acest teren, fără să plătească sau să aibă acte. De asemenea, a construit un gard fără autorizație de construcție, blocând ieșirea secundară din bloc. Practic, ceilalți locatari nu puteau ieși în parcarea din spatele blocului din cauza faptului că această ieșire era blocată”, a declarat Marian Murariu.

Încă de anul trecut botoşăneanul a primit o amendă de la Poliţia Locală şi i s-a pus în vedere să nu mai ocupe domeniul public. Din moment ce nu s-a conformat, zona a fost dezafectată de către muncitori de la Direcţia Servicii Publice, Sport şi Agrement.

Marian Murariu a explicat că s-a trecut la dezafectarea zonei pe cale administrativă, iar locatarul va trebui să suporte cheltuielile. Locatarul a motivat că avea aprobare din partea primăriei, însă hârtia prezentată viza realizarea unui gărduţ metalic.

Şi în alte zone ale municipiului există persoane care au ocupat abuziv domeniul public. În primăvara anului trecut, echipa primăriei a dezafectat un gard şi o magazie de pe Aleea Viilor, aparţinând unei persoane care se credea stăpână e domeniul public.

„Ar fi cazul ca astfel de acţiuni să fie continuate pentru că persoanele care au curţi pe lângă blocuri sunt mult mai multe. Dacă vor să aibă curţi, să se mute la ţară”, a declarat un botoşănean.

Cele mai multe acţiuni de tipul celei coordonate de Marian Murariu au avut loc în perioada în care viceprimar al municipiului era Florin Ghiorghiţă.

Deja ai votat!
Botoșani
câțiva nori
14.4 ° C
14.6 °
13.8 °
44 %
9.7kmh
13 %
vin
19 °
sâm
25 °
Dum
26 °
lun
27 °
mar
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Nici hoții nu-s dezamăgiți și rămâi și tu cu mașina întreagă.

EDITORIAL

În avalanșa de știri, săptămâna trecută una a trecut aproape neobservată. Este vorba de anunțul făcut de Doina Federovici, președinta consiliului județean, că nu...

EPIGRAMA ZILEI

Drag mi-a fost calul bălan Și pe badea în Merțan Drag mi-e badea și în car Dacă e ... milionar!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...