spot_img
marți, aprilie 23, 2024
AcasăLocal BTProtestul anunţat de sindicatul Urban Serv a fost amânat

Protestul anunţat de sindicatul Urban Serv a fost amânat

Muncitorii de la Urban Serv nu vor mai protesta în faţa primăriei, pe 29 iulie. Deşi Cristian Sadovei, liderul sindicatului din cadrul societăţii de salubrizare, a anunţat că va fi organizat un protest în ziua în care aleşii locali vor dezbate proiectul vizând contractul de salubrizare.  situaţia s-a schimbat. Oamenii nu mai ies în stradă, iar liderul sindical va participa la şedinţa de CL pentru a vedea cum vor cota consilierii municipali. „Sunt două proiecte în Consiliul Local, unul pentru prelungirea contractului, iar celălalt pentru încredinţarea directă a acestui contract. O să vedem cine şi cum votează. În ziua şedinţei ar trebui să facem grevă, însă am primit adresă de la Cartel Alfa că nu avem voie să facem grevă, în condiţiile în care avem un contract colectiv de muncă în derulare. În timpul programului de lucru nu am voie să întrerup activitatea, că se numeşte grevă. Ar trebui ca tot oraşul să rămână nemăturat şi deşeurile neridicate. Am decis să aşteptăm rezultatul votului”, a declarat Cristian Sadovei.

Tot pe tema contractului de salubrizare a avut loc o şedinţă la Prefectură la care au participat şefi din primărie şi din Urban Serv. Şedinţa a fost mediată de prefectul Dan Şlincu, iar concluzia a fost aceea că Prefectura aşteaptă hotărârile Consiliului Local, pentru a fi analizate din punct de vedere al legalităţii.

Contractul de salubrizare străzi expiră pe 3 august. Consilierii municipali social democraţi în frunte cu viceprimarul Cosmin Andrei susţin că de salubrizarea oraşului trebuie să se ocupe în continuare Urban Serv, o societate la care Consiliul Municipal este acţionar unic. De cealaltă parte, oficialii din primărie sunt de părere că acest contract trebuie atribuit în urma unei licitaţii. Societatea Urban Serv nu ar avea însă nicio şansă la licitaţie deoarece nu are dotările necesare. Pierderea acestui contract ar însemna disponibilizarea a 120 de angajaţi ai Urban Serv. O variantă lansată de primarul Cătălin Flutur vizează înfiinţarea unui serviciu de salubrizare în cadrul primăriei, care să preia cei 120 de angajaţi de la Urban Serv, însă hotărârea aparţine Consiliului Local.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
9.4 ° C
9.4 °
8.6 °
66 %
1.3kmh
96 %
mar
14 °
mie
20 °
joi
13 °
vin
16 °
sâm
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Asta înseamnă să te pregătești bine pentru programul rabla.

EDITORIAL

Ați auzit ce isprăvi a mai comis Marcelașul cel Viteaz în ultimele zile? Ar cam trebui. Nu de alta, dar românilor le place să...

EPIGRAMA ZILEI

Un termen interesant: Poate fi mașină nouă, Numele unui savant Sau ...  instrument de spart ouă! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...