marți, aprilie 16, 2024
AcasăLocal BTBătrân la spital din cauza viespilor

Bătrân la spital din cauza viespilor

Un bărbat de 81 de ani, din comuna Mihai Eminescu, a ajuns sâmbătă la spital după ce a fost atacat de mai multe viespii.

Incidentul a avut loc în curtea locuinţei acestuia, bărbatul fiind înţepat de mai multe insecte în zona superioară a corpului. Imediat după înţepături, acesta a început să se simtă rău, să aibă stări de ameţeală, greaţă şi dificultăţi în respiraţie.

Speriată, familia bărbatului a sunat la 112, cerând ajutorul cadrelor medicale, astel că la domiciliul bărbatului a fost trimis echipajul cu medic al SMURD, care i-a acordat primul ajutor şi ia aplicat tratamentul corespunzător în astfel de situaţii. Ulterior, bătrânul a fost tansportat la spital pentru a fi monitorizat, mai ales din cauza vârstei înaintate. „Pacientul a fost stabilizat de echipajul SMURD deplasat la faţa locului, acesta fiind ulterior adus la Urgenţe pentru mai multe investigaţii şi supraveghere de specialitate”, a precizat un asistent din cadrul UPU-SMURD.

Potrivit cadrelor medicale, orice persoană își poate face o testare pentru a vedea dacă este sau nu alergic la veninul albinelor sau viespiilor. Aceste teste sut efectuate în laboratoarele private de analiye, însă costurile sunt suportate de pacient. O altă soluție ar fi ca dacă sunt înțepați și dezvoltă reacții alergice, oamenii să aibă asupra lor anumite medicamente care le pot face viața mult mai ușoară.

În cazul pacienților care au experimentat un șoc anafilactic, situația este mult mai complicată, dar nu înseamnă că vor fi condamnați să stea veșnic acasă. Aceștia își pot face o mică „trusă de prim ajutor” în astfel de situaţii, în care să se regăsească un antialergic cu debut rapid de acțiune-desloratadină orodispersabilă, care se va administra sub limbă în caz de urgență. Se pot folosi și patru pastile o dată, dacă situația este gravă. Uun corticosteroid, de dorit formă injectabila. Cel mai ușor de transportat sunt fiolele de dexametazonă. Trebuie să știm că doza la nevoie poate ajunge până la 2 g de cortizon pe zi, deci cel puțin trei fiole din preparatul mai sus menționat. „Medicația cea mai utilă și care nu trebuie să lipsească din trusa de prim ajutor este adrenalina autoinjectabilă în formulă de adult sau copil. În cazurile de anafilaxii repetitive sau în cazul anafilaxiei la veninul de albină sau viespe, este recomandat Anapen sau Epipen multidoză, care conține două doze ce pot fi administrate secvențial, dacă este nevoie”, a spus un medic de familie botoşănean.

Problema, la fel ca în cazul analizelor, este că medicaţia respectivă costă foarte mult, motiv pentru care majoritatea oamenilor speră să nu aibă nevoie, sau să ajungă ambulanţa la timp la ei.

Şocul anafilactic este o reacție alergică severă care poate apărea în câteva secunde sau minute de la expunerea la un alergen, cum ar fi veninul rezultat în urmă unei înțepături de albină sau viespie. Cantitatea mare de substanțe chimice eliberate de sistemul imunitar pentru a face faţă substenţei considerate toxice duce la scăderea tensiunii arteriale şi îngustarea căilor respiratorii, victimei fiindu-i tot mai greu să repisre.

Simptomele anafilaxiei mai includ erupție la nivelul pielii, greață și vărsături. Dacă anafilaxia nu este tratată imediat, se poate ajunge la pierderea conștienței sau chiar la moarte.

 

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
20.6 ° C
20.6 °
20.6 °
33 %
5.7kmh
66 %
mar
26 °
mie
10 °
joi
5 °
vin
11 °
sâm
13 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Și se plâng oamenii că nu sunt parcări în oraș. Iată că sunt, dar nu știu ei să le identifice.

EDITORIAL

De ceva timp suntem efectiv striviți de campania electorală, iar cei care visează la un nou mandat nu au pierdut ocazia de a ieși...

EPIGRAMA ZILEI

Cazul e nemaipomenit Și m-a lăsat fără cuvinte : Primul din clasă la tocit Spun toți că-i ... brici la minte!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...