sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăLocal BTTineri inconştienţi la volan

Tineri inconştienţi la volan

Botoşănenii se cred zmeii şoselelor atât în judeţ, cât şi în afara lui. Doi tineri, ambii din Botoşani, au fost prinşi de poliţişti băuţi la volan, unul din ei reuşind să îi uimească pe oamenii legii cu inconşienţa lui.

Un tânăr din județul Botoșani, fără permis de conducere și aflat sub influența alcoolului, a produs, luni, un accident rutier pe drumul național DN 29, pe raza localității Plopeni.

În vârstă de 21 de ani, din comuna Vlădeni, acesta s-a urcat la volanul unui autoturism Opel, iar la un moment dat a fost observat de un martor în timp ce mergea sinuos pe drumul național ce străbate localitatea. Suceveanul a sunat la 112, iar un echipaj de poliție s-a deplasat la fața locului.

Oamenii legii au găsit mașina avariată pe marginea drumului, cu ambele roți sparte. Aceștia au stabilit că botoșăneanul a făcut explozie la roata dreaptă față, a pierdut controlul volanului, a trecut peste un cap de pod și a oprit autoturismul pe acostamentul părții carosabile.

Întrucât acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat. Tânărului din Botoșani i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea determinării cu exactitate a alcoolemiei.

De asemenea, în urma verificării în baza de date s-a stabilit că acesta nici măcar nu figurează în baza de date ca fiind posesor de permis de conducere. Pe numele lui a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracțiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

Luni, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Botoşani, aflându-se pe drumul judeţean DJ 208 C, în localitatea Orăşeni Deal, au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat de 39 de ani, din comuna Cristeşti. „Întrucât acesta emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul alcoolscop, valoarea rezultată fiind de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat”, a preczat inspectorul Maria Carp, purtător de cuvânt al IJP Botoşani.

Ulterior, bărbatul a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Pe numele său a fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere sub influenţa alcoolului.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
1.7 ° C
4.6 °
1 °
93 %
0.6kmh
10 %
sâm
14 °
Dum
14 °
lun
8 °
mar
12 °
mie
16 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doina Federovici, de la începutul primăverii, când încă nu știa că anunțase cu patru ani înainte că nu va candida decât pentru un mandat.

EDITORIAL

Idioțenia cu armata obligatorie este o temă foarte dragă atât românașilor de rând, cât și politicienilor, iar în ultima vreme discuțiile pe marginea subiectului...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...