sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăLocal BTŞedinţă extraordinară pentru rectificarea bugetului local

Şedinţă extraordinară pentru rectificarea bugetului local

Consilierii municipali botoşăneni vor avea pe 7 august şedinţă extraordinară pentru a dezbate proiectul de hotărâre vizând rectificarea bugetului local. Şedinţa a fost convocată de primarul Cătălin Flutur deoarece acelaşi proiect a fost respins în şedinţa din 29 iulie, consilierii social democraţi nefiind de acord cu modul în care edilul a propus repartizarea sumei de 2,942 milioane de lei, sumă care a făcut obiectul rectificării.

„Nu voi vota proiectul de rectificare a bugetului pentru că o serie de poziții au fost afectate. Dacă la festivaluri stăm bine, la străzi stăm foarte rău. Se propun și o serie de achiziții, relocare servere care costă un miliard. Se pot face cu bani mult mai puțini. Ne putem întâlni într-o ședință extraordinară de Consiliu Local, putem aștepta și rectificarea guvernului. Consider proiectul făcut într-o modalitate netransparentă. Sunt niște proiecte de investiții pe care dumneavoastră le considerați oportune dar cred că ar trebui să ne întrebați și pe noi, reprezentăm vocea cetățenilor”, a declarat atunci Cosmin Andrei.

Primarul Cătălin Flutur a explicat în aceeaşi şedinţă că această rectificare este necesară pentru derularea unor proiecte care au fost aprobate, explicând că  raportul de specialitate a fost foarte bine întocmit. „Avem o serie de obligații pe care ni le-am asumat prin contract. Avem contracte semnate care trebuie să le acoperim. Văduvim o stradă la care mai trebuia să punem 500.000 de lei, respectiv strada Crinilor, dar păstrăm niște bani într-o poziție la care am alocat un milion de lei și ne mai trebuie încă 4,5 milioane ca să o terminăm. Se vede de la o poștă că nu se dorește să facem niciuna”, a arătat Cătălin Flutur.

 

Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor
Botoșani
nori împrăștiați
11.6 ° C
12.1 °
11.6 °
54 %
3.3kmh
44 %
sâm
14 °
Dum
14 °
lun
7 °
mar
10 °
mie
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

În vremurile astea de război e mai bine să fii prevăzător și să umbli cu casa la tine.

EDITORIAL

În urmă cu ceva timp, la o oră de maximă audiență, un important post de televiziune național ne aducea la cunoștință – în urma...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...