sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăLocal BTAnchetă fulger în cazul piromanului. Incendiatorul în boxa acuzaților

Anchetă fulger în cazul piromanului. Incendiatorul în boxa acuzaților

Anchetă fulger în cazul tânărului care a incendiat mai multe mașini din municipiul Botoșani, la începutul lunii iulie. Arestat preventiv imediat după ce a fost identificat de polițiști, Ștefan Florentin B., în vârstă de 17 ani, din comuna Corni, a fost trimis deja în boxa acuzaților de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoșani pentru distrugere prin incendiere în formă continuată. Ancheta și cercetările în sine au decurs extrem de repede așa încât dosarul a fost trimis la instanță în mai puțin de o lună de la comiterea faptelor, ceea ce reprezintă un record. Anchetatorii au reținut în sarcina tânărului patru acte materiale, iar botoșănenii care s-au ales cu bunurile distruse s-au constituit părți civile în cadrul procesului și cer daune pentru pierderile suferite. Cum tânărul are doar 17 ani, în procesul care se va derula la Judecătoria Botoșani vor fi citați inclusiv părinții acestuia, care ar putea suporta toate cheltuielile.

Arest prelungit de judecători

Cert este că ieri magistrații Judecătoriei Botoșani au menținut mandatul de arestare preventivă emis pe numele lui Ștefan Florentin B. Și au respins cererea de revocare a măsurii formulată de avocatul acestuia. Potrivit Codului penal, distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuințare a unui bun, săvârșită prin incendiere, explozie ori prin orice alt asemenea mijloc și dacă este de natură să pună în pericol alte persoane sau bunuri, se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani. În cazul tânărului, având în vedere că acesta este minor, judecătorii ar putea dispune o măsură educativă. Astfel, cu referire la minori regula este reprezentată de aplicarea măsurilor educative neprivative de libertate, iar excepţia o reprezintă măsurile privative de libertate în cazul infracţiunilor grave (pentru care legiuitorul a prevăzut pedeapsa închisoarii de 7 ani sau mai mare ori detenţiunea pe viaţă) sau în cazul minorilor care au comis multiple infracţiuni.

Incendieri la beție, pe fondul unor probleme familiale

Faptele s-au petrecut în noaptea de 8 spre 9 iulie a.c., când mai multe mașini parcate pe străzile municipiului au fost incendiate una după alta. Nebunia a început pe strada Colonel Victor Tomoroveanu, după care a continuat în mai multe cartiere din oraș, când tânărul a incendiat trei mașini, un căruț de copil și tomberoanele de gunoi. Identificat de polițiștii de la Investigații Criminale, Ștefan Florentin B., care domicilia fără forme legale în municipiul Botoșani, a fost reținut și ulterior arestat preventiv. Cu ocazia audierii, acesta le-a spus polițiștilor că a comis faptele pe fondul consumului de alcool și a unor probleme de ordin familial, în incendieri el folosindu-se doar de o brichetă, fără a utiliza alte materiale combustibile.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
14 ° C
16.5 °
13.6 °
44 %
5.1kmh
71 %
sâm
14 °
Dum
14 °
lun
6 °
mar
13 °
mie
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

În vremurile astea de război e mai bine să fii prevăzător și să umbli cu casa la tine.

EDITORIAL

În urmă cu ceva timp, la o oră de maximă audiență, un important post de televiziune național ne aducea la cunoștință – în urma...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...