sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăLocal BTVeteran de război, sărbătorit la împlinirea unui secol de viaţă

Veteran de război, sărbătorit la împlinirea unui secol de viaţă

Căpitanul (r) Laurenţiu Doroftei, din comuna Băluşeni, a fost sărbătorit astăzi, la împlinirea unui secol de viaţă. Înconjurat de familie, venerabilul veteran de război a primit vizita şi urările subprefectului Daniela Lozneanu şi ale reprezentanţilor Asociaţiei Naţionale a Veteranilor de Război, Cercului Militar Judeţean, Garnizoanei Botoşani, Asociaţiei „Cultul Eroilor” şi conducerii primăriei din Băluşeni.

Oficialii şi cadrele militare şi-au arătat aprecierea faţă de veteranul are a luptat pentru această ţară. Acesta a primit torturi, flori, diplome, steaguri, eşarfe tricolore şi o icoană cu Maica Domnului, care l-a ocrotit în război, dar şi în viaţa de zi cu zi.

Festivitatea a fost emoţionantă, atât pentru sărbătorit, cât şi pentru cei care i-au fost alături. La un moment dat, locotenent colonel Sorin Ciobanu, locţiitorul comandantului Garnizoanei, a îngenuncheat în faţa veteranului de război, în semn de respect pentru cel care a ştiut să treacă peste provocările vieţii, inclusiv pentru efortul de a depăşi traumele lăsate de război.

Începând cu anul 1942, Laurenţiu Doroftei a luptat pe front, în Regimentul 6 Vânători. Tot pe front a fost şi rănit şi nu poate uita acest lucru, din moment ce mai are şi acum o schijă în picior. Căpitanul a luptat până în 1944, când a fost capturat şi trimis într-un lagăr din Siberia, drumul până acolo fiind anevoios. Atât el cât şi camarazii lui au mers mai mult pe jos, îndurând foame şi sete. De nevoie, aceştia ajunseseră să mănânce tot ce puteau găsi pe drum. Nici în lagăr viaţa nu a fost mai uşoară, soldatul de atunci fiind ţinut prizonier timp de 11 ani, până în 1955. Îndurând foame, dar mai ales frig, căpitanul a pierdut degetele mari de la picioare după ce i-au digerat. Îşi aminteşte că în timpul prizonieratului a muncit în mine, dar era mulţumit că la muncă reuşea să învingă frigul.

Şirul lungi de suferinţe s-a încheiat, a scăpat din lagăr şi a revenit acasă, la Băluşeni, unde şi-a întemeiat o familie şi o gospodărie. În urmă cu câţiva ani şi-a pierdut soţia, dar i-au rămas alături ceilalţi membri ai familiei. Căpitanul a fost binecuvântat cu doi fii, patru nepoţi şi tot atâţia strănepoţi. Sărbătoritul le-a spus participanţilor la festivitate că are probleme de sănătate, dar nu se lasă, pentru că este un luptător, aşa cum a fost toată viaţa sa.

Deja ai votat!
Botoșani
câțiva nori
3.3 ° C
5.6 °
2.8 °
91 %
2.3kmh
23 %
sâm
14 °
Dum
11 °
lun
12 °
mar
14 °
mie
11 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doina Federovici, de la începutul primăverii, când încă nu știa că anunțase cu patru ani înainte că nu va candida decât pentru un mandat.

EDITORIAL

Idioțenia cu armata obligatorie este o temă foarte dragă atât românașilor de rând, cât și politicienilor, iar în ultima vreme discuțiile pe marginea subiectului...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...