vineri, martie 29, 2024
AcasăLocal BTFemeie înjunghiată de soțul gelos

Femeie înjunghiată de soțul gelos

Doi tineri, soţ şi soţie, au ajuns împreună la Urgenţe în seara zilei de marţi.

Deşi au ajuns la spital, aceştia au fost aduşi pentru motive diferite. Astfel, femeia, de 24 de ani, a ajuns la spital cu o ambulanţă, după ce a fost bătută chiar de soţul ei, de 32 de ani, adus şi el la Urgenţe, însă de un echipaj de Poliţie.

Incidentul dintre cei doi a avut loc chiar în propria locuinţă, după o ceartă puternică între cei doi. Femeia îi spusese soţului cu puţin timp n urmă că dorea să plece de acasă din cauza mai multor certuri şi neînţelegeri, însă vestea nu a fost deloc bine primită de bărbat.

Acesta a început să ţipe şi să o acuze pe femeie de mai mlte lucruri, iar între cei doi a izbucnit un scandal în toată regula. Enervat de faptul că femeia era decisă să îl părăsească, acesta a luat un cuţit în mână şi i l-a înfipt acesteia în piciorul drept.

Speriată şi plină de sânge, emeia a sunat la 112, la faţa locului sosind un echipaj de poliţie, care l-a calmat imediat pe bărbat, după care a fost solicitat ajutorul cadrelor medicale, care i-au acordat îngrijiri femeii rănite, aceasta ajungând la Urgenţe. „Este vorba de o pacientă victimă a unei agresiuni fizice, prezentându-se în serviciul nostru cu mai multe contuzii la nivelul feţei şi corpului, precum şi cu o plagă înjunghiată la nivelul coapsei drepte, nepenetrantă”, a precizat un asistent din cadrul UPU-SMURD.

Soţul agresiv a fost luat de acasă de poliţişti, iar după ce a fost consultatde un medic din urgenţe, a fost trimis pentru internare la Secţia de Psihiatrie a Spitalului Judeţean. „În cauză a fost deschis un dosar pentru violenţă în familie, urmând ca la finalizarea anchetei să fie luate măsurile care se impun”, a precizat inspectorul Maria Carp, purtător de cuvânt al IJP Botoşani.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
20.6 ° C
20.6 °
19.3 °
25 %
2.1kmh
6 %
vin
21 °
sâm
25 °
Dum
25 °
lun
27 °
mar
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Nici hoții nu-s dezamăgiți și rămâi și tu cu mașina întreagă.

EDITORIAL

În avalanșa de știri, săptămâna trecută una a trecut aproape neobservată. Este vorba de anunțul făcut de Doina Federovici, președinta consiliului județean, că nu...

EPIGRAMA ZILEI

Drag mi-a fost calul bălan Și pe badea în Merțan Drag mi-e badea și în car Dacă e ... milionar!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...