spot_img
joi, aprilie 25, 2024
AcasăLocal BTConsilier local dat afară din familie

Consilier local dat afară din familie

Bombă în administraţia locală, după ce un consilier local a ajuns să fie scos din familie în urma unui ordin de protecţie obţinut în instanţă de soţie. Este vorba de consilierul local PNL Augustin Gabriel Alecsandru, care a candidat în trecut atât la funcţia de primar al municipiului Botoşani, cât şi la un mandat de deputat în Colegiul 6, la alegerile parlamentare din 2012. Astfel, în urma ordinului de protecţie emis de instanţă, Augustin Gabriel Alecsandru a fost evacuat din locuinţă, iar timp de trei luni nu va avea dreptul să se apropie la mai puţin de 200 de metri de soţie şi nici de cele două fiice ale sale, cu acestea din urmă având dreptul să vorbească doar la telefon. Totodată, el nu va avea voie să o contacteze pe soţie nici măcar telefonic, prin corespondenţă sau în orice alt mod şi nici la locul ei de muncă.

Măsura a fost dispusă iniţial de Judecătoria Botoşani, la începutul lunii iulie, însă consilierul local a formulat apel. Pe 7 august, însă, Tribunalul i-a respins acţiunea ca nefondată, astfel că ordinul de protecţie a fost menţinut. „Sunt chestiuni personale, de familie. Nepotrivire de caracter – atât aş putea spune. Din acest motiv, am decis să divorţez”, a spus Augustin Gabriel Alecsandru.

Campanie în alegeri pentru promovarea familiei

Situaţia creată este o lovitură de imagine în condiţiile în care în 2012, atunci când a candidat la Camera Deputaţilor, Augustin Alecsandru a făcut campanie promovându-şi familia. Astfel, pe toate afişele electorale a fost afişată o fotografie în care el apărea împreună cu soţia şi fiica sa cea mai mare, iar unul dintre sloganurile lui a fost „Respect, familie, speranţă”.

Surpriza a fost cu atât mai mare cu cât soţia lui lucrează în cadrul unei instituţii pentru protecţia persoanelor vulnerabile, iar soţii Alecsandru au lucrat o perioadă în cadrul unui proiect derulat de Asociaţia „O şansă pentru tine”. Mai mult, din decizia instanţei se poate deduce că cererea de emitere a ordinului de protecţie a venit inclusiv din partea procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoşani, semn că la mijloc ar putea exista inclusiv o plângere penală din partea soţiei în ceea ce priveşte o posibilă agresiune.

De altfel, potrivit legii ordinele de protecţie sunt emise doar în caz de violenţă domestică şi numai în baza unor probe. „Ce pot să spun. Voi respecta tot ce a dispus instanţa…. Aşa a considerat ea că trebuie să reacţioneze când a aflat că vreau să divorţez. Eu nici nu am avut cum să mă apăr pentru că eram plecat la acea vreme în Timişoara”, a replicat Augustin Gabriel Alecsandru. Cert este că în această perioadă de trei luni cele două fete ale cuplului vor locui împreună cu mama, după cum au decis magistraţii.

În vârstă de 38 de ani, August Gabriel Alecsandru a intrat în politică din postura de întreprinzător particular. Ulterior, el a deţinut funcţia de preşedinte al Organizaţiei Tineretului Liberal, după care a acces pe liste la diverse alegeri locale sau parlamentare, deţinând rând pe rând mandatul de consilier judeţean sau consilier local. La alegerile pentru Camera Deputaţilor, când a candidat din partea ARD, el a reuşit să adune doar 3.082 de voturi fiind devansat în colegiu de Tamara Ciofu (PSD), care a strâns 14.888 dintre sufragii.

Deja ai votat!
Botoșani
câțiva nori
10.1 ° C
12.7 °
10 °
86 %
1.8kmh
13 %
joi
19 °
vin
9 °
sâm
18 °
Dum
21 °
lun
15 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

E bine să conduci verde cu mașina electrică, dar nu strică să fii și prevăzător.

EDITORIAL

Nu am idee câtă lume cunoaște pilda cu broscuța surdă și, de aceea, pentru a fi sigur că voi fi înțeles așa cum trebuie...

EPIGRAMA ZILEI

Foaie verde și-o sipică, Badea are ... leafa mică Dar spune la orișicare Că eu am ... poșeta mare! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...