joi, martie 28, 2024
AcasăLocal BTFerma unui primar incendiată vineri noapte

Ferma unui primar incendiată vineri noapte

20 de pompieri din Trușești, Săveni și Botoșani au intervenit, în noaptea de vineri spre sâmbătă, cu cinci autospeciale cu apă și spumă, pentru stingerea unui incendiu care a cuprins un depozit de furaje de pe raza comunei Dângeni. Ținta a fost Cătălin Rotundu, primarul comunei Dângeni care deține o fermă de capre în localitatea pe care o conduce.

Oamenii din zonă au observat în noaptea de vineri spre sâmbătă flăcări uriașe şi au apelat la serviciul 112. „La sosirea forțelor de intervenție la fata locului, ardeau aproximativ 90 tone de furaje, existând pericolul de propagare a flăcărilor la alte 90 de tone de furaje”, a precizat ofiţerul Dorina Lupu, purtător de cuvânt al ISU Botoşani.
Incendiul a fost stins în limitele găsite de pompieri. Pe timpul intervenției, autospeciale au fost realimentate de mai multe ori.

Misiunea pompierilor a fost una de durată, deoarece a fost verificat fiecare metru pătrat pentru a se elimina riscul de reaprindere. Cazul a intrat şi în atenţia Poliţiei, fiind vorba de o infracțiune. De altfel, nu este prima dată când proprietățile primarului sunt ținta unor astfel de incendieri, în 2008 fiind un incendiu la o discotecă deținută de soția lui, iar în 2014 un magazin aparținând familiei a avut aceeași soartă.

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
10.2 ° C
13.7 °
10 °
54 %
4.7kmh
46 %
joi
11 °
vin
16 °
sâm
22 °
Dum
24 °
lun
25 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Gata, au rezolvat cu circulația în centru. Ori se terminase programul și n-au mai apucat să strângă, cine știe.

EDITORIAL

Anul electoral 2024... Alegerile sunt din ce în ce mai aproape, deci e de așteptat ca lupta între poftitorii de ciolan să se intensifice....

EPIGRAMA ZILEI

Mi-a șoptit o viorea C-o să-mi dai inima ta Și m-am întrebat instant: O fi vorba de... transplant? -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...