sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăLocal BTDescoperire macabră la Prăjeni

Descoperire macabră la Prăjeni

Un bărbat a fost găsit fără suflare într-un cămin de apă după ce ar fi încercat să repare un robinet de colectare a apei. Descoperirea cumplită a fost făcută chiar de mama acestuia, îngrijorată de faptul că bărbatul de 60 de ani nu mai venea înapoi.

Acesta a decis duminică să verifice un robinet din apropierea casei unde locuia mama lui, în satul Câmpeni. La un moment dat, acesta a căzut cu capul în jos, iar din motive încă necunoscute, nu a mai reuşit să iasă din acel loc, rămânând cu juătate de corp, inclusi capul, sub apă. Aşa a şi fost găsit de către mama lui, alarmată de faptul că bărbatul nu se mai întorcea din locul în care se pornise. În stare de şoc, femeia a anunţat vecinii, care au sunat la 112, cerând ajutorul cadrelor medicale. La faţa locului s-a deplasat un echipaj medical de la Ambulanţa Nicolae Bălcescu, însă din păcate nu s-a mai putut face nimic pentru reanimarea bărbatului.

Trupul său a fost preluat de medicii legişti, iar Poliţia a deschis o anchetă pentru a se stabili cu exactitate cauzele morţii. „În cauză a fost deschis un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de ucidere din culpă, urmând ca în funcţie de rezultatul autopsiei să se propună o soluţie procedurală”, a precizat Delia Nenişcu, purtător de cuvânt al IPJ Botoşani.

Legiştii urmează să stabilească dacă bărbatul a murit înecat în apa de mică adâncime, sau a suferit un accident, care l-a făcut să cadă inert cu capul în apă.

Deja ai votat!
Botoșani
câțiva nori
6.9 ° C
7.2 °
5.5 °
95 %
1.4kmh
17 %
sâm
14 °
Dum
14 °
lun
7 °
mar
10 °
mie
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

În vremurile astea de război e mai bine să fii prevăzător și să umbli cu casa la tine.

EDITORIAL

În urmă cu ceva timp, la o oră de maximă audiență, un important post de televiziune național ne aducea la cunoștință – în urma...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...