spot_img
joi, aprilie 25, 2024
AcasăLocal BTAsociaţia "Sufletul Lalelelor" a încheiat proiectul "Să ne educăm mintea şi corpul"

Asociaţia „Sufletul Lalelelor” a încheiat proiectul „Să ne educăm mintea şi corpul”

Asociaţia „Sufletul Lalelelor”, structură reprezentativă a persoanelor care suferă de Parkinson şi alte boli neurologice degenerative, a finalizat proiectul „Să ne educăm mintea şi corpul”, proiect finanțat de către Consiliul Judeţean, prin Programul anual privind finanțările nerambursabile acordate din fondurile bugetului judeţului Botoşani.

Proiectul „Să ne educăm mintea şi corpul” s-a desfășurat în perioada 9 septembrie – 27 octombrie, în sala de conferințe „George Enescu” a Complexului „Rapsodia”. Cele 12 persoane incluse în proiect au beneficiat de psihoterapie de grup și terapie ocupațională.

„Proiectul a avut ca scop creșterea calității vieții bolnavului de Parkinson, creșterea gradului de implicare a cetățenilor în viața acestor bolnavi şi a gradului de informare și sensibilizare asupra vieții acestora, dezvoltarea atitudinii civice. Au fost atinse obiective ce sunt în concordanţă cu politicile Uniunii Europene, cu Planul Naţional de Dezvoltare şi cu Programele Operaţionale, Strategia de dezvoltare economico-socială a judeţului Botoşani”, a declarat Emilia Paula Zagavei, preşedintele asociaţiei.

Potrivit acesteia, bugetul total al proiectului a fost de 16.025 lei, din care 14.262,25 lei, primiţi de la Consiliul Judeţean şi 1.762,75 lei, reprezentând contribuţia asociaţiei.

Proiectul „Să ne educăm mintea şi corpul” a fost o continuare a proiectului „Culoarea speranţei în boala Parkinson”, proiect finanțat de către Consiliul Judeţean, anul trecut.

Deja ai votat!
Botoșani
ploaie moderată
9.9 ° C
10.4 °
8.8 °
95 %
5.8kmh
100 %
joi
10 °
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
20 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

  Visul american poate fi trăit oriunde. Chiar dacă e mai mic şi mai gârbovit.

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Nu bârfesc, nu-s cârcotaș Dar vă spun, cunosc un domn De aicea din oraș Care-i treaz numai ... în somn ! Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...