sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăLocal BTAparatură performantă la Spitalul de Pneumoftiziologie Botoşani

Aparatură performantă la Spitalul de Pneumoftiziologie Botoşani

Spitalul de Pneumoftiziologie Botoşani şi-a îmbunătăţit baza materială. Conducerea unității medicale a reușit ca prin fonduri asigurate de Ministerul Sănătății și municipalitatea botoşăneană să achiziționeze aparatură de peste 1.500.000 de lei. În cadrul fondurilor alocate din bugetul de stat din acest an au fost repartizate pentru Spitalul de Pneumoftiziologie Botoşani, aparatură şi echipamente medicale în valoare de 1.512.000 lei. În conformitate cu prevederile legale în domeniul sănătăţii, republicată, autorităţile administrației publice locale au obligația de a participa la achiziţionarea de aparatură medicală cu fonduri în cuantum de minimum 10% din valoarea acestora. “Am reuşit ca în urma licitaţiei să achiziţionăm aparatură medicală care să vină în sprijinul medicilor şi pacienţilor unităţii noastre. Este vorba în primul rând despre un aparat Roentgen ultraperformant pentru radioscopie digitală, dar şi un ecograf cu două sonde, un ecograf de ultima generaţie“, a declarat Dan Buga, directorul Spitalului de Pneumoftiziologie.

Potrivit oficialului, din economia făcută în urma licitaţiei au fost cumpărate mai multe aparate. „Am avut aprobat numai aparat Roentgen, ecograful, două bucăţi şi două spirometre. Am reuşit să mai achiziţionăm în plus fibrobronhoscop – trusa completă, analizor automat electroforeză, microscop de laborator, două bucăţi, monitor funcţii vitale (13.000 lei) şi defibrilator complet. Această aparatură nouă ne ajută foarte mult în activitate”, a mai spus Dan Buga.

Deja ai votat!
Botoșani
câțiva nori
6.9 ° C
7.2 °
5.5 °
95 %
1.4kmh
17 %
sâm
14 °
Dum
14 °
lun
7 °
mar
10 °
mie
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

În vremurile astea de război e mai bine să fii prevăzător și să umbli cu casa la tine.

EDITORIAL

În urmă cu ceva timp, la o oră de maximă audiență, un important post de televiziune național ne aducea la cunoștință – în urma...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...