vineri, aprilie 19, 2024
AcasăLocal BTAl treilea eșec la drumul strategic. Finanțare de zeci de milioane de...

Al treilea eșec la drumul strategic. Finanțare de zeci de milioane de euro în pericol

Stupoare din nou la Consiliul Județean (CJ) Botoșani. Licitația pentru drumul strategic a eșuat pentru a treia oară. Ieri după-amiază, la ora 15:00, trebuiau să se deschidă ofertele, dar nici de această dată nu s-a prezentat nimeni la licitație, deși au fost mai multe solicitări de clarificare ca de fiecare dată.

De-a lungul acestui an, constructorii au reclamat faptul că drumul a fost scos la licitație într-un singur lot uriaș, de peste 106 kilometri, și că nu s-a oferit avans la fel ca în celelalte județe. Acum, la a treia licitație, CJ a fost dispus să ofere avans până la 30% din valoarea lucrării, în condițiile legii, dar drumul a fost scos la licitație tot într-un singur lot.

Președintele CJ ia în calcul lotizarea

În aceste condiții, conducerea CJ Botoșani va convoca proiectantul pentru a vedea care este soluția pentru o nouă licitație, astfel încât aceasta să se poată adjudeca în timp util ca să nu se piardă fondurile europene. „Din păcate nu a venit nimeni nici de această dată. Se pare că este o lucrare prea mare. Vom convoca proiectantul într-o ședință și vom vedea care este soluția. Vom lua în calcul și lotizarea acesteia”, a declarat președintele CJ, Costică Macaleți. Acesta a fost principalul susținător al licitației într-un singur bloc, încă de la prima licitație eșuată s-a desprins ideea că o lucrare de 106 kilometri este prea mare pentru a fi licitată de un singur constructor sau o singură asociere.

Un an piedut 

Telenovela licitației pentru drumul strategic a început în ianuarie, când a fost urcată pentru prima dată pe SEAP licitația. Pe 11 martie, când trebuiau să deschidă ofertele, membrii comisiei de licitaţie din CJ au constatat că nimeni nu s-a interesat de lucrare. Atunci, valoarea estimată a contractului a fost de 254 milioane de lei fără TVA, aproximativ 55 de milioane de euro. Pentru că nu s-a prezentat niciun constructor, atunci conducerea CJ a decis să actualizeze doar prețul manoperei în raport cu modificarea salariului minim în construcție impus prin Ordonanța 114. Astfel prețul de la a doua licitație a ajuns la 272 de milioane de lei, fără TVA, aproximativ 57 de milioane de euro, adică undeva la 600.000 de euro pe kilometru, dublu față de standardele de cost pentru un drum județean, și tot nu s-a prezentat niciun constructor.

Astfel, în urmă cu o lună, axa rutieră strategică Botoșani – Iași a fost scoasă la licitație pentru a treia. Cea de a treia licitație s-a făcut după o nouă actualizare a prețurilor. Noul preț oferit constructorilor a urcat peste 292 de milioane de euro fără TVA, adică 61,5 de milioane euro, aproximativ 610.000 euro pe kilometru.
Drumul strategic trebuie terminat până în octombrie 2023 pentru a nu se pierde finanțarea europeană.

106 kilometri trebuiau modernizați

Prin acest proiect se dorea modernizarea a patru tronsoane de drum judeţean, în lungime totală de 106,265 kilometri, situate pe teritoriul judeţului Botoşani – DJ 282 H (limită judeţ Iaşi – Rediu – Răuseni – Călăraşi), DJ 282 (Răuseni – Todireni – Albeşti – Truşeşti – Dângeni – Hăneşti), DJ 297 (DN 29D – Blândeşti – Suliţa – Lunca – Todireni) şi DJ 294 (Dângeni – Mihălăşeni), precum şi cel situat pe teritoriul Judeţului Iaşi – DJ 282 H (Şipote – limită judeţ Botoşani). Investiţia avea în vedere reabilitarea a nouă poduri existente, construirea a trei poduri noi şi amenajarea a cinci treceri la nivel cu calea ferată.

Licitația pentru dirigintare continuă

În paralel, pe site-ul de achiziții publice se derulează și procedura de licitație pentru serviciile de dirigintare, care a fost scoasă la licitație cu o valoare estimată de 1,3 milioane de lei (n.r. – aproximativ 300.000 de euro). Aici, ofertele se pot depune până luni, 25 noiembrie, ora 15:00. „Această sumă este prinsă în devizul financiar al proiectului european. Nu e musai și să dai această sumă dirigintelui de șantier. Ea e prinsă la acest nivel, pentru ca să fie acoperitoare”, declara Macaleți.

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
5.3 ° C
6.6 °
5 °
67 %
4.5kmh
36 %
vin
11 °
sâm
15 °
Dum
8 °
lun
10 °
mar
13 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doina Federovici, de la începutul primăverii, când încă nu știa că anunțase cu patru ani înainte că nu va candida decât pentru un mandat.

EDITORIAL

Idioțenia cu armata obligatorie este o temă foarte dragă atât românașilor de rând, cât și politicienilor, iar în ultima vreme discuțiile pe marginea subiectului...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...