vineri, aprilie 19, 2024
AcasăLocal BTMemorialul Revoluției din Decembrie ’89 la șah

Memorialul Revoluției din Decembrie ’89 la șah

În perioada 20 – 21 decembrie, la Pensiunea „Bianca” din Botoșani, va avea loc competiția șahistă „Memorialul Revolutiei din Decembrie 1989”, cu ocazia împlinirii a 30 ani de la Revoluția din Decembrie 1989.

Organizatorii evenimentului sunt Pensiunea „Bianca” reprezentată de Marius Ghetler, în parteneriat cu Asociația Nevăzătorilor din România, reprezentată de Tudorel Tupiluși. Potrivit organizatorilor, au drept de participare numai jucătorii din județul Botoșani. Taxa de participare este de 60 de lei, iar premiile, după cum anunță organizatorii, vor fi substanțiale. De asemenea, vor fi acordate diplome, medalii și cupe. Pentru copiii până la 14 ani, participarea este gratuită. Organizatorii asigură șahuri și ceasuri de joc.

Radu Șofran, arbitru internațional, va veghea la bunul mers al competiției. Cei care doresc să participe la această competiţie se pot înscrie la sediul Asociației Nevăzătorilor Botoșani (strada Săvenilor 10, telefon 0231/512384, e-mail btanvr@gmail.com ), pe e-mail :radusofran@gmail.com sau la Pensiunea “Bianca”, până la ședința tehnică, programată a avea loc pe 20 decembrie, la orele 17.00.

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
9.4 ° C
10.5 °
8.9 °
47 %
4.2kmh
25 %
vin
11 °
sâm
15 °
Dum
8 °
lun
10 °
mar
13 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doina Federovici, de la începutul primăverii, când încă nu știa că anunțase cu patru ani înainte că nu va candida decât pentru un mandat.

EDITORIAL

Idioțenia cu armata obligatorie este o temă foarte dragă atât românașilor de rând, cât și politicienilor, iar în ultima vreme discuțiile pe marginea subiectului...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...