sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăLocal BTFapte bune din suflete tinere

Fapte bune din suflete tinere

Faptele bune sunt binevenite atât de-a lungul anului, cât și de Sărbători. Însă gândul că, între noi, sunt oameni ce nu se pot bucura de Nașterea Micului Iisus pentru că nu au nici ce pune pe masă e mai trist decât oricine cu suflet în el poate suporta. De aceea, în această perioadă, gesturile frumoase sunt mai dese și atent îndreptate. Elevii din clasa a XII-a C a Colegiului Național ”A. T. Laurian” au apelat, spre exemplu, la profesoara de religie pentru a identifica o familie care să aibă nevoie de darurile pe care le pot oferi. ”Noi am fost cu ideea si am rugat-o sa pe doamna profesoară Nicoleta Herțanu să găsească o familie care chiar ar avea nevoie de ajutor și s-ar bucura de niște daruri. Dumneaei a vorbit cu părintele Ionuț Starica din satul Balta Arsa, comuna Corni, iar părintele ne-a comunicat că este o familie harnică, îngrijită, care stă lângă biserică. Am mers astăzi pe la amiază la ei și am găsit foarte curat în casă și cald, având în vedere că aveau o fetiță mică de 3 ani. Tatăl era la lucru. Ne-au spus că într-o cameră stau părinții cu fetița și în altă cameră locuiesc cei 3 frați ai soțului doamnei. Căsuța era mică, având doar două camere, dar îngrijită. Am cumpărat mai multe alimente, necesare zi de zi, iar câțiva elevi din clasă au adus niște cadouri cu jucării și hăinuțe pentru copilaș. Au fost bucuroși și ne-au mulțumit foarte mult pentru ce le-am adus. Si noi, colectivul clasei, suntem fericiți că am avut ocazia să facem o faptă bună împreună.”, cel mai frumos povestesc chiar tinerii laurieni.

Deja ai votat!
Botoșani
câțiva nori
0.9 ° C
4.6 °
-0 °
94 %
1.4kmh
16 %
sâm
14 °
Dum
14 °
lun
8 °
mar
12 °
mie
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doina Federovici, de la începutul primăverii, când încă nu știa că anunțase cu patru ani înainte că nu va candida decât pentru un mandat.

EDITORIAL

Idioțenia cu armata obligatorie este o temă foarte dragă atât românașilor de rând, cât și politicienilor, iar în ultima vreme discuțiile pe marginea subiectului...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...