spot_img
miercuri, aprilie 24, 2024
AcasăLocal BTMomente emoţionante la Filiala Botoşani a Asociaţiei Nevăzătorilor din România (video)

Momente emoţionante la Filiala Botoşani a Asociaţiei Nevăzătorilor din România (video)

Membrii Filialei Botoşani a Asociaţiei Nevăzătorilor din România au demonstrat în aceste zile de sfârşit de an că sunt o mare familie. În urmă cu câteva zile, a fost organizată la sediul asociaţiei o activitate la care emoţia a fost la ordinea zilei. Adunaţi în jurul bradului, membrii asociaţiei au urmărit un program de colinde prezentat de corul de copii de la Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul”.

După colinde, Carmen Moraru, referent cultural în cadrul asociaţiei, a acordat diplome celor care s-au implicat în manifestările organizate în acest an.

„Am încercat în anul acesta să dăm posibilitatea cât mai multora dintre dumneavoastră să fiţi prezenţi atunci şi acolo unde aţi simţit. În primul rând, activitatea noastră în jurul bradului este una de suflet. Am început într-un fel în care am lăsat nu neapărat cuvintele să vorbească, ci mesajul sufletesc pe acorduri de colinde. Acum pot să vă spun cât de mult vă preţuim, că activitatea din acest an ne-am dorit foarte mult să fie una aşa cum aţi putut dumneavoastră să contribuiţi, unii mai mult, alţii mai puţin, dar este momentul bilanţului frumos şi ne dorim ca în anul următor să fie un moment în care să ţinem mult mai aproape unii de alţii atât la activităţi culturale, sportive cât şi sociale. Activităţile sociale, din punctul meu de vedere, ne vor uni între generaţii, vom învăţa unii de la alţii, cei mai în vârstă vor fi pentru noi mentorii care ne vor învăţa cum anume să putem şi noi la rândul nostru să-i învăţăm pe copilaşi să devină membri activi ai acestei asociaţii. Asta ne dorim foarte mult. Încet, încet, fiecare dintre dumneavoastră şi-a găsit un rol şi-a găsit un sens. Astăzi am văzut pe chipurile dumneavoastră zâmbete, aprecieri”, a declarat Laura Dănilă, preşedinte interimar al Filialei Botoşani a ANR.

Emoţii şi la întâlnirea copiilor şi tinerilor nevăzători cu mesagerii lui Moş Crăciun

La începutul acestei săptămâni, Clubul Asociației Nevăzătorilor Botoșani a fost gazda întâlnirii copiilor și adolescenților nevăzători cu mesagerii lui Moș Crăciun, pe care i-au întâmpinat cu zâmbete și colinde. „De cea mai mare surpriză a avut parte Gabi Loghin, adolescent nevăzător ce locuiește într-un centru de plasament și care învață la Cluj Napoca, la liceu, și care a primit un laptop de la Iuliana Diaconu. Mulțumim și noi în numele lui Gabi! Doamna deputat Tamara Ciofu a oferit daruri tuturor copiilor prezenți, ce au primit dulciuri și de la doctor Maria Dardai. Mulțumiri, din nou! Bogdan Ursu a primit un joc Lego de la familia Bălan, mai multe fetițe au primit păpuși și jucării de la Laura Dănilă, ce a mai oferit și jocuri educative puștilor prezenți. Radu Anghel a adus blugi și geci pentru copii, Moș Crăciun împărțind de mai bine de o săptămână din darurile aduse de el, inclusiv azi. Ce să mai spun… Am avut fructe oferite de Cezar Vieru, protocol din partea filialei… Frumoasă după-amiază! Mulțumiri tuturor celor implicați, felicitări Laurei Dănilă, ce a avut și rolul de moderator!”, a declarat Carmen Moraru.

dav
sdr
sdr
sdr
sdr
Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
10.6 ° C
10.6 °
9.4 °
95 %
3.1kmh
100 %
mie
18 °
joi
20 °
vin
11 °
sâm
18 °
Dum
20 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

E bine să conduci verde cu mașina electrică, dar nu strică să fii și prevăzător.

EDITORIAL

Nu am idee câtă lume cunoaște pilda cu broscuța surdă și, de aceea, pentru a fi sigur că voi fi înțeles așa cum trebuie...

EPIGRAMA ZILEI

Foaie verde și-o sipică, Badea are ... leafa mică Dar spune la orișicare Că eu am ... poșeta mare! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...