spot_img
marți, aprilie 23, 2024
AcasăLocal BTBeneficiarii de venit minim garantat au de efectuat mii de ore de...

Beneficiarii de venit minim garantat au de efectuat mii de ore de muncă în folosul comunităţii

Botoşănenii care vor primi în acest an venit minim garantat au de efectuat în acest an 126.824 de ore de muncă în folosul comunităţii. În şedinţa din 20 decembrie 2019, consilierii municipali au aprobat proiectul vizând planul de acţiuni şi lucrări de interes local privind venitul minim garantat. Potrivit reglementărilor legale în vigoare, pentru sumele primite ca ajutor de la stat, una dintre persoanele majore din familiile beneficiare are obligaţia de a presta lunar acţiuni sau lucrări de interes local.

Aceste persoane sunt repartizate să presteze lucrări la diferite instituţii din municipiul Botoşani. Astfel, pentru anul 2019, au solicitat efectuarea de acţiuni sau lucrări de interes local Biroul Administrativ din cadrul Primăriei Botoşani, Direcţia Servicii Publice, Sport şi Agrement, societatea Locativa, Secţia de Psihiatrie a Spitalului Judeţean „Mavromati” şi societatea Urban Serv.

Astfel, orele repartizate pentru fiecare structură care a solicitat ca unele lucrări să fie efectuate de către beneficiarii de venit minim garantat sunt următoarele – 45.940 (DSPSA, inclusiv Parcul Regional de Agrement Turistic şi Sportiv „Cornişa”), 11.094 (Biroul Administrativ din cadrul Primărie Botoşani), 61.960 (societatea Locativa), 3350 (Secţia de Psihiatrie a Spitalului „Mavromati”) şi 4480 (societatea Urban Serv).

Printre lucrările programate se numără: lucrări de salubrizare şi deszăpezire cimitire, greblat, adunat resturi vegetale de pe spaţiile verzi şi alei, curăţat zăpada de pe alei şi trotuare, executat gropi şi plantat pomi, pregătirea terenului aferent pentru plantat flori şi gazon, activităţi de grădinărit, efectuare şi menţinere curăţenie în sediile unor instituţii, măturat alei, pregătirea documentelor şi alte operaţii specifice activităţii de arhivare, văruit arbori, lucrări de protejare a vegetaţiei pe timpul iernii, vopsit borduri etc.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
9.9 ° C
10.4 °
9.4 °
86 %
2.2kmh
100 %
mar
10 °
mie
19 °
joi
18 °
vin
14 °
sâm
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Asta înseamnă să te pregătești bine pentru programul rabla.

EDITORIAL

Ați auzit ce isprăvi a mai comis Marcelașul cel Viteaz în ultimele zile? Ar cam trebui. Nu de alta, dar românilor le place să...

EPIGRAMA ZILEI

Un termen interesant: Poate fi mașină nouă, Numele unui savant Sau ...  instrument de spart ouă! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...