sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăLocal BTProiect al IŞJ Botoşani, premiat la Gala EduManager (video)

Proiect al IŞJ Botoşani, premiat la Gala EduManager (video)

Inspectoratul Şcolar Judeţean Botoşani s-a numărat printre instituţiile premiate în cadrul celei de a VII-a ediţii a Galei EduManager 2019. Instituţia botoşăneană şi-a adjudecat premiul la Categoria “Dezvoltarea de proiecte de formare a cadrelor didactice”, cu Proiectul “ProForm- PROFesionalizarea cadrelor didactice prin FORMare continuă”. Potrivit celor precizate de profesor Rodica Mighiu, inspector şcolar responsabil cu proiectele educaţionale, aceasta este a treia distincţie obţinută de IŞJ Botoşani în cadrul unei Gale EduManager.

Pentru a participa la Gala Edumanager.ro, toate instituţiile de învăţământ preuniversitar şi universitar, precum şi organizaţiile profesionale din domeniul educaţiei au fost invitate să înscrie proiectele realizate în anul 2019.

Comunitatea EduManager este dezvoltată de către Oameni și Companii din anul 2007 și a devenit o platformă de comunicare profesională, de marketing și de PR apreciată atât de specialiștii din educație, cât și de companii.

Finanţare europeană pentru profesionalizarea cadrelor didactice

Rodica Mighiu a prezentat Proiectul „ProForm – PROfesionalizarea cadrelor didactice prin FORMare continuă” la Prefectura Botoşani. În cadrul acelei activităţi au fost prezentate şi alte proiecte de succes, cu finanţare europeană, derulate de unităţi de învăţământ botoşănene.

Obiectivul general al proiectului vizează dezvoltarea competenţelor profesionale şi transversale ale personalului didactic şi managerilor şcolari la nivelul judeţelor implicate în proiect, creşterea motivaţiei şi a stabilităţii pe post a acestora, în vederea asigurării îmbunătăţirii calităţii educaţiei, a accesului echitabil la educaţie, a prevenirii şi reducerii fenomenului de părăsire timpurie a şcolii.

Proiectul „ProForm – PROfesionalizarea cadrelor didactice prin FORMare continuă” a primit finanţare în cadrul Programului Operaţional Capital Uman 2014-2020, Apelul Profesori motivați în școli defavorizate. Asociația „Societatea Națională Spiru Haret pentru Educație, Știință și Cultură” din București (SNSH) este beneficiarul proiectului, iar Inspectoratul Şcolar Judeţean Botoşani şi Inspectoratul Școlar Județean Giurgiu sunt parteneri.

Valoarea totală a contractului de finanţare este de  6.646.102,56 lei, suma care a revenit IȘJ Botoșani fiind de 1.175.637,34 lei.

Proiectul include următoarele module: Tehnologii de prelucrare a Informaţiilor, de Comunicație (TIC) și e-Learning în educație; Cunoașterea elevului și evaluarea progresului în învățare; Instruirea diferenţiată – teoria inteligenţelor multiple; Evaluare adaptată particularităţilor individuale ale beneficiarilor educației; Parteneriat școală-familie-comunitate pentru incluziune școlară; Managementul carierei prin dezvoltare personal și profesională.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
15.2 ° C
15.6 °
13.6 °
49 %
0.5kmh
100 %
sâm
13 °
Dum
14 °
lun
6 °
mar
13 °
mie
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

În vremurile astea de război e mai bine să fii prevăzător și să umbli cu casa la tine.

EDITORIAL

În urmă cu ceva timp, la o oră de maximă audiență, un important post de televiziune național ne aducea la cunoștință – în urma...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...