vineri, aprilie 19, 2024
AcasăLocal BTAstăzi - Ajunul Bobotezei

Astăzi – Ajunul Bobotezei

Astăzi, 5 ianuarie, în Ajunul Bobotezei, este zi de post negru. Postul din această zi este păstrat din secolele IV-VI, când catehumenii se pregăteau prin post şi rugăciune timp de 40 de zile, să primească botezul în seara acestei zile. Creştinii postesc în această zi pentru a putea gusta cu vrednicie din apa sfinţită – Agheasma Mare.

Ziua de 5 ianuarie are o semnificație aparte căci este premergătoare unei mari minuni pe care Dumnezeu a făcut-o cu omul, după Nașterea Mântuitorului Hristos cu trupul. Este vorba de faptul că omul își va pune mâinile pe creștetul Domnului, a Creatorului său. Creştinii mai postesc și pentru că în ajunul Bobotezei se oficiază slujba Aghesmei Mari, cu care preoții merg pe la casele credincioșilor și le sfințesc.

În unele regiuni, în special în Moldova, creştinii ortodocşi gustă pe nemâncate din Agheasma Mare timp de opt zile, de la Ajunul Bobotezei (5 ianuarie), până la 14 ianuarie – odovania praznicului.

Unii preoţi îi opresc pe credincioşi să ia Agheasma Mare. Sfântul Sava spune însă: „aceştia nu fac bine pentru că prin darul lui Dumnezeu s-a dat spre sfinţirea lumii şi a întregii făpturi… trebuie să ştim că nu pentru aceasta Apă este necuraţia în noi, ci devenim necuraţi prin lucrurile noastre cele spurcate, iar noi ca să ne curăţim de acestea, bem fără de îndoială această Sfânta Apă”. Cu Agheasma Mare se stropesc şi lucrurile care trebuie binecuvântate sau sfinţite, la binecuvântarea şi sfinţirea prapurilor, la sfinţirea crucii şi a troiţelor, a clopotului, a vaselor şi veşmintelor liturgice, la sfinţirea icoanelor, a bisericilor, a antimiselor şi a Sfântului şi Marelui Mir.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
9.5 ° C
10.5 °
9.4 °
74 %
4kmh
77 %
vin
8 °
sâm
15 °
Dum
10 °
lun
12 °
mar
15 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doina Federovici, de la începutul primăverii, când încă nu știa că anunțase cu patru ani înainte că nu va candida decât pentru un mandat.

EDITORIAL

Idioțenia cu armata obligatorie este o temă foarte dragă atât românașilor de rând, cât și politicienilor, iar în ultima vreme discuțiile pe marginea subiectului...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...