joi, aprilie 18, 2024
AcasăLocal BTTrimis la pușcărie, după o scenă ca în Vestul Sălbatic

Trimis la pușcărie, după o scenă ca în Vestul Sălbatic

Un botoşănean care l-a lovit în cap cu toporişca pe un adolescent în vârstă de 17 ani a fost condamnat definitiv trei ani și două luni de închisoare cu executare pentru tentativă de omor. Sentința definitivă a fost pronunțată vineri de Curtea de Apel Suceava, magistrații reducând pedeapsa inițială dictată de Tribunalul Botoșani, care îl condamnase pe bărbat la cinci ani de detenție. Din pedeapsă i se vor scădea însă zilele petrecute în arest.

În vârstă de 52 de ani, Mihai Mircea Arapașu a fost trimis în judecată după o agresiune comisă în luna iulie 2019, pe o stradă din satul Victoria, comuna Stăuceni. Scenele petrecute atunci întrec orice închipuire. Înarmat cu o bărdiță, bărbatul, care era beat criță, a ajuns în seara cu pricina în apropierea stației de maxi-taxi din centrul satului și, fără o justificare anume, s-a dus la un tânăr din sat, i-a pus bărdița la gât și l-a întrebat „Cui îi tai gâtul în seara asta?!”. Fără a-i fi teamă, posibil și datorită constituției robuste, tânărul i-a spus bărbatului să plece, iar acesta s-a îndepărtat. Dar scena nu s-a oprit aici pentru că Mihai Mircea Arapașu a început să țipe la cei prezenți spunându-le să plece la locuințele lor, bărbatul îndreptându-se în direcția opusă, spre un bar. Unele voci spun că l-ar fi căutat de fapt pe prietenul fiicei sale, cu care avusese un divergent de la faptul că acesta din urmă ar fi avut curajul să fumeze în casa lui, fără să-i dea acordul, iar în acea seară îl căuta pentru a-i aplica o corecție. De altfel, după aproximativ 10 minute, Mihai Mircea Arapașu a revenit în zona stației de maxi-taxi, unde se aflau alți tineri, accesând telefonul mobil.

În acest timp, a apărut din întâmplare și cel care avea să-i cadă victimă, Marian Ț., un tânăr în vârstă de 18 ani. Fără să spună ceva, bărbatul s-a îndreptat spre el și a început să-l lovească în abdomen și în coaste cu mânerul bărdiței. Neînțelegând ce se petrece, adolescentul a vrut să se apere, iar atunci bărbatul a întors bărdița cu partea metalică spre Marian Ț. Conștientizând că este în pericol, tânărul l-a împins pe agresor și a reușit să fugă, dar individul l-a urmărit și era gata-gata să-l ajungă. Atunci au intervenit și ceilalți tineri aflați în stația de maxi-taxi, care au încercat să aplaneze conflictul, doar că Mihai Mircea Arapașu l-a lovit în cap cu toporișca pe adolescent.

Când a observat că victima sângerează, bărbatul s-a îndreptat atunci spre un alt martor, care de frică a fugit și s-a ascuns într-un lan de porumb. Individul a plecat mai apoi spre casă, cu bărdița în mână, de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat. Un alt localnic a sunat însă la 112, iar agresorul a fost ridicat de polițiștii Secției de Poliție Rurarlă nr. 1 Botoșani, care au ajuns la fața locului.

Acuzat de tentativă de omor, Mihai Mircea Arăpaşu a fost arestat preventiv, după care a fost plasat în arest la domiciliu. Sperând la o pedeapsă mai blândă, bărbatul a recunoscut și a regretat fapta. Ba mai mult, a cerut să fie judecat în formulă simplificată. Totodată, el a plătit toate cheltuielile de spitalizare a victimei, inclusiv despăgubirile civile solicitate de tânăr.

Deja ai votat!
Botoșani
ploaie ușoară
7.5 ° C
7.8 °
5.5 °
94 %
0.5kmh
100 %
joi
7 °
vin
10 °
sâm
16 °
Dum
14 °
lun
15 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Senatorul Trufin arată pe unde se poate ieși cel mai rapid din județ. Nu acum, în viitor, evident.

EDITORIAL

Ca la fiecare patru ani, înainte de începerea cursei electorale, stâlpii electrici ai județelor, în special cei din orașe, s-au umplut cu postere cu...

EPIGRAMA ZILEI

Găina bătrână Face ciorba bună, Puica tinerea Face ce vrea ea!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...