spot_img
joi, aprilie 25, 2024
AcasăLocal BTBani mai mulţi ceruţi pentru FC Botoşani

Bani mai mulţi ceruţi pentru FC Botoşani

În debutul şedinţei de astăzi a Consiliului Municipal, Cătălin Anton, director executiv al FC Botoşani a solicitat mai multe fonduri de la bugetul local. Solicitarea a fost legată de performanţa istorică a FC Btooşani de a se califica în play-off, printre cele mai bune echipe de fotbal din România.

Oficialul a prezentat situaţia financiară clubului arătând că în ultimii patru ani au crescut foarte mult cheltuielile clubului.  „În 2017 am avut cheltuieli de 14 milioane de lei, în 2018 am avut 17 milioane de lei, iar în 2019 de 21 de milioane lei. Deci asta înseamnă o creștere de 25, respectiv 20% de la an la an. Evident, mare parte din cheltuieli, nu știu dacă întreaga audiență cunoaște, 72% din bugetul din bugetul de cheltuieli este dedicat salariilor jucătorilor. Așa este fenomenul fotbalistic”, a explicat Cătălin Anton.

În continuare, directorul executiv al FC Botoșani a arătat că în ultimii ani a avut colaborare bună cu Primăria, Liceul cu Program Sportiv şi Clubul Sportiv Şcolar și a amintit de academia de copii și juniori gestionată pe plan local, FC Botoșani 2 și care ocupă un onorabil loc 19 din 80 de cluburi din țară care au înfiinţat centre de copii și juniori.

„Bineînțeles că asta presupune o cheltuială extraordinară, suplimentară, prin anumite regulamente interne ale Federaţiei Române de Fotbal, evident suntem obligați să alocăm din bugetul de cheltuieli o sumă de 10% pentru susținerea acestor academii de copii și juniori. Avem în gestiune aproximativ 400 de copii la care încercăm să le asigurăm școlarizarea, cazarea și masă, cantonamente, deplasări, echipamente”, a precizat Cătălin Anton.

Aleşii locali au fost rugaţi să acorde atenţia cuvenită sportului de performanţă, prin alocarea unor sume mai mari de la bugetul local, în condiţiile în care FC Botoşani se susţine financiar din vânzarea de jucători, sumele primite de la bugetul local şi bugetul judeţului şi prin sponsorizări, reclamă şi publicitate.

„Nu uitați că suntem principalul vector de imagine al municipiului Botoșani la ora actuală. Nu știu dacă într-adevăr în bugetul de cheltuieli pe care l-aţi preconizat de dumneavoastră aveți posibilitatea să măriți aceste sume sau doar să modificați un regulament pe care l-ați adoptat anii trecuți. În urmă cu trei ani am avut din partea Primăriei 835.000 de lei alocați pentru FC Botoșani, în 2018 am avut 578.000 de lei, iar anul trecut doar 255.000 lei. La un buget de 4,5 milioane de euro, 45.000 de euro este o sumă teribil de nesemnificativă”, a arătat Cătălin Anton.

Totodată, acesta a adăugat că reprezentanţii FC Botoșani apreciază susținerea municipalităţii botoşănene, prin Direcţia Servicii Publice, Sport şi Agrement, în tot ceea ce înseamnă buna funcționare a infrastructurii  sportive.

„Parafrazându-l pe Abraham Lincoln, care vorbea despre libertate, eu vorbesc despre performanţă şi dacă nu respectăm performanța, atunci nu ne putem bucura de ea sau nu avem dreptul să ne bucurăm de ea”, a concluzionat Cătălin Anton.

Deja ai votat!
Botoșani
ploaie moderată
9.9 ° C
10.4 °
8.8 °
95 %
5.8kmh
100 %
joi
10 °
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
20 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

  Visul american poate fi trăit oriunde. Chiar dacă e mai mic şi mai gârbovit.

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Nu bârfesc, nu-s cârcotaș Dar vă spun, cunosc un domn De aicea din oraș Care-i treaz numai ... în somn ! Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...