vineri, martie 29, 2024
AcasăLocal BTEmoţii pentru boboci şi părinţi - Încep înscrierile în clasa pregătitoare

Emoţii pentru boboci şi părinţi – Încep înscrierile în clasa pregătitoare

Pentru mii de botoşăneni mâine începe o perioadă plină de emoţii, respectiv înscrierea în clasa pregătitoare a copiilor pentru anul școlar 2020-2021.

Potrivit celor precizate de Gabriel Hârtie, inspector şcolar general, mâine, 24 februarie, vor fi afișate circumscripțiile școlare și numărul de locuri. Formarea claselor pregătitoare va fi stabilită de fiecare Inspectoratul Școlar Județean. În varianta inițială a metodologiei, care a fost în consultare publică, procedura aleatorie de repartizare a copiilor pe clase ar fi trebuit stabilită de școli, nu de inspectoratul şcolar.

„Repartizarea copiilor va fi făcută printr-o procedură elaborată la nivelul IŞJ şi care va fi unitară pentru toate unităţile de învăţământ. Unde sunt mai multe clase pregătitoare, copiii vor fi distribuiţi în ordine alfabetică. Ideea este că nu mai ştim la ce doamnă învăţătoare va fi copilul. Fiecare unitate de învăţământ va afişa listele în ordinea alfabetică a copiilor. Până la sfârşitul perioadei de înscriere, suntem obligaţi să stabilim această procedură şi să o transmitem către şcoli. Deocamdată, începând cu 4 martie, copiii se înscriu la şcoli”, a explicat Gabriel Hârtie.

În clasa pregătitoare se înscriu copiii care împlinesc 6 ani până pe 31 august 2020.  Pot fi înscrişi în clasa pregătitoare şi micuţii care împlinesc vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie 2019 – 31 decembrie 2019, dar numai dacă  dezvoltarea lor psihosomatică este corespunzătoare. Evaluarea dezvoltării psihosomatice a copiilor se efectuează sub coordonarea Centrului Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională (CJRAE). În cazul copiilor care împlinesc vârsta de 6 ani după 1 ianuarie 2021, ordinul prevede că situațiile excepționale ale copiilor care nu se încadrează în tranșele de vârstă prevăzute de metodologie vor fi analizate și soluționate de comisia judeţeană constituită la nivelul IŞJ, în baza unor proceduri proprii.

În perioada 4 martie – 23 martie 2020, părinții trebuie să completeze, online sau la școala pe care o doresc pentru copii, cererile-tip de înscriere. Validarea cererilor-tip de înscriere la unitatea de învățământ la care solicită înscrierea copiilor, zilnic, în intervalul orar 8.00 – 18.00 (luni-vineri).

Pe 1 aprilie 2020, când se încheie prima etapă de înscriere în învățământul primar în anul școlar 2020-2021, listele cu copiii înscriși în clasa pregătitoare vor fi afișate la școli.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
8.7 ° C
10.6 °
8.3 °
63 %
0.9kmh
83 %
vin
18 °
sâm
23 °
Dum
24 °
lun
25 °
mar
16 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Gata, au rezolvat cu circulația în centru. Ori se terminase programul și n-au mai apucat să strângă, cine știe.

EDITORIAL

Anul electoral 2024... Alegerile sunt din ce în ce mai aproape, deci e de așteptat ca lupta între poftitorii de ciolan să se intensifice....

EPIGRAMA ZILEI

Mi-a șoptit o viorea C-o să-mi dai inima ta Și m-am întrebat instant: O fi vorba de... transplant? -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...