sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăLocal BTPrefectul cere informații despre drumul spre Târgu Frumos (video)

Prefectul cere informații despre drumul spre Târgu Frumos (video)

Botoșănenii au ajuns la limita răbdării în privința reabilitării drumului spre Târgu Frumos. Purtați cu zahărelul de politicieni în ultimii ani, oamenii de afaceri botoșăneni și sindicaliștii l-au chestionat pe prefectul Alexandru Colbu asupra situației în care se află proiectul reabilitării sectorului de drum care ar putea scoate județul din izolare. Cum acesta nu avea un răspuns clar, a făcut solicitare către Ministerul Transporturilor și Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) să vadă care este stadiul licitaţiei. Partenerii de dialog social, și din partea patronatelor și a sindicatelor, și-au exprimat dezaprobarea vis-a-vis de starea acestui drum. Nu e o situație nouă, dar oamenii au întrebat în ce stadiu este licitația și, atunci, ca să pot să dau un răspuns concret și clar am zis să facem o adresă la Compania Națională  să ne spună în ce stadiu este acest contract de modernizare a drumului”, a declarat prefectul Colbu, care a promis că va face public răspunsul imediat ce-l va primi. Acesta a anunțat că vrea să știe de ce a fost nevoie de o prelungire a termenului de evaluare financiară a ofertelor cu două luni, de la 31 ianuarie la 31 martie”. „Cineva trebuie să spună ceva. Bănuiesc că drumul acesta nu este dat la secret și  nu este vreun secret care nu ar trebui să fie făcut public, pentru că-l simțim în fiecare zi. Mi s-a părut de bun simț să fac ceva, măcar să întreb oficial. Poate cineva o să răspundă”, a mai spus reprezentantul Guvernului în teritoriu.
Modernizarea, o poveste fără sfârșit
Modernizarea drumului Botoşani – Târgu Frumos este o poveste fără sfârşit. Comisia de achiziţii din cadrul CNAIR a anunţat în ianuarie o nouă amânare a publicării rezultatului evaluării, pentru ultima zi a lunii martie. Este cel de al patrulea termen la care ar trebui terminată licitaţia. Iniţial, comisia de evaluare trebuia să dea un câştigător pe 22 octombrie 2019, dar a solicitat un nou termen, 1 ianuarie 2020, zi liberă legală de altfel. Pe finalul anului trecut s-a solicitat amânarea pentru sfârşitul lunii ianuarie, iar acum se doreşte un nou termen de două luni. Aceste amânări sunt cel puţin ciudate, în condiţiile în care pentru modernizarea celor 71,5 kilometri s-au depus doar trei oferte. Dacă adăugăm şi cele două luni suplimentare solicitate acum, constatăm că pentru analiza ofertelor depuse s-a solicitat o perioadă de nu mai puţin de nouă luni.
În acest moment s-a realizat doar evaluarea tehnică, urmând a avea loc celelalte trei faze, evaluarea financiară, deliberarea şi atribuirea. Chiar şi în condiţiile anunţării unui câştigător pe 31 martie, cel mai optimist termen care se poate avansa pentru realizarea acestui drum foarte important pentru botoşăneni este finalul anului 2022, adică în următorii trei ani vom circula, în cel mai fericit caz, în aceleaşi condiţii.
De-a lungul anilor, atât politicienii PSD, cât şi cei ai PNL s-au lăudat că fac acest drum. Mereu lucrurile trebuiau să se întâmple „săptămâna aceasta” sau „săptămâna viitoare”, dar în realitate ele nu s-au mai petrecut.
Lucrare este evaluată la 268,6 milioane de lei (peste 50 de milioane de euro), fără TVA, şi presupune proiectarea drumului şi execuţia lucrărilor pe o lungime de 71,512 kilometri, dintre care 39 de kilometri pe teritoriul judeţului Botoşani.
 
Ofertanţii pentru modernizarea drumului Botoşani – Târgu Frumos
Deja ai votat!
Botoșani
câțiva nori
3.3 ° C
5.6 °
2.8 °
91 %
2.3kmh
23 %
sâm
14 °
Dum
11 °
lun
12 °
mar
14 °
mie
11 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doina Federovici, de la începutul primăverii, când încă nu știa că anunțase cu patru ani înainte că nu va candida decât pentru un mandat.

EDITORIAL

Idioțenia cu armata obligatorie este o temă foarte dragă atât românașilor de rând, cât și politicienilor, iar în ultima vreme discuțiile pe marginea subiectului...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...