sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăLocal BTŞcoala poate continua de acasă - sprijin acordat celor ce vor să...

Şcoala poate continua de acasă – sprijin acordat celor ce vor să înveţe şi în timpul crizei coronavirus

Pentru că închiderea școlilor dă peste cap programul și ritmul de însușire a noilor cunoștințe necesare pentru absolvirea anului școlar în curs, sau susținerii examenelor naționale, până la care mai sunt doar câteva luni, suntem nevoiți să identificăm soluții alternative. Profesorii se pot întâlni cu elevii prin intermediul internetului și nu numai, pot transmite informații, pot preda, evalua, clarifica pot face video- și audio – conferințe fără costuri materiale suplimentare. PLUS Botoşani vine în sprijinul profesorilor şi elevilor care înţeleg că această perioadă nu înseamnă vacanţă, ci o perioadă în care pot profita de tehnologie, pot demonstra că se poate învăţa şi din faţa unui gadget, că acum este timpul noilor generaţii.
Cele mai simple și uzuale modalități sunt cele oferite de popularele Facebook Messenger, Whatsapp, Skype ce permit comunicarea de anunţuri, teme, exerciţii, prezentări, inclusiv filmulețe realizate cu ajutorul telefonului şi urcate pe platformele de mai sus.
Cele mai avantajoase, însă, și deloc dificile, sunt video- audio- conferinţele ce pot lua forma unor cursuri online. Există două platforme la dispoziția celor interesați, ambele gratuite, mai exact www.zoom.us și Webex.com, ce permit 100, respectiv cca 50 participanți la aceeași conferință. Pe www.zoom.us, spre exemplu, o întâlnire de grup poate dura 40 min, după care se face o pauză și se poate reîncepe conferința. Numărul de sesiuni este nelimitat, existând opțiunea de chat pentru conversaţii, precum și un virtual background, pentru eventuale planşe, fişe, prezentări, etc. Atât profesorul, cât și elevii pot intra de pe smartphone, tabletă, laptop/ calculator.
În esență, pașii sunt următorii: ”sign up”, creare de cont prin intermediul căsuței personale de e-mail și generarea unei sesiuni de videoconferință. ”Schedule a New Meeting” se face prin stabilirea datei, orei și subiectului ce va fi prezentat. Se debifează solicitarea parolei, pentru a avea acces elevii fără parolă, existând posibilitatea să se activeze și setarea de recurență, dacă se dorește repetarea, la un anumit interval, a conferinței. Platforma emite automat, în momentul salvării, un link ce poate fi transmis copiilor prin orice mijloc de comunicare, astfel încât aceștia să poată accesa și intra în video-conferință în ziua și la ora stabilite împreună cu dascălul. Pentru a intra de pe smartphone utilizatorii trebuie să descarce în prealabil aplicația gratuită ”zoom cloud meetings”.
Un tutorial despre pașii ce trebuie urmați a fost realizat de membrii PLUS Botoșani și poate fi urmărit accesând link-ul de mai jos. Bogdan Mitelu, specialistul ce a realizat tutorialul poate oferi consultații gratuite tuturor celor interesați de detaliile tehnice presupuse de folosirea platformelor.
”Acestea sunt doar câteva metode pe care le prezentăm cadrelor didactice pentru perioada în care şcolile sunt închise, iar eu, împreună cu colegii mei din PLUS Botoşani vă stăm la dispoziţie şi vom fi încântaţi să vă ajutăm. Nu ezitați să ne contactați pe rețelele de socializare.”, este invitația lui Bogdan.
Pentru că susţinem învăţământul, pentru că ştim că performanţa se realizează doar muncind continuu şi pentru că suntem capabili să ne adaptăm situaţiei actuale.

https://www.facebook.com/PLUSBotosani/photos/pcb.900211263736740/900209143736952/?type=3&theater

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
1.7 ° C
4.6 °
1 °
93 %
0.6kmh
10 %
sâm
14 °
Dum
14 °
lun
8 °
mar
12 °
mie
16 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doina Federovici, de la începutul primăverii, când încă nu știa că anunțase cu patru ani înainte că nu va candida decât pentru un mandat.

EDITORIAL

Idioțenia cu armata obligatorie este o temă foarte dragă atât românașilor de rând, cât și politicienilor, iar în ultima vreme discuțiile pe marginea subiectului...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...