spot_img
miercuri, aprilie 24, 2024
AcasăLocal BTȘapte incendii în mai puțin de nouă ore

Șapte incendii în mai puțin de nouă ore

Pompierii botoșăneni au intervenit, în ziua de 17 martie a.c., pentru stingerea a șapte incendii izbucnite pe raza localităților Racovăț (comuna Pomârla), Stăuceni, Dorohoi, Drislea (comuna Trușești), Ionășeni (comuna Trușești), Flămânzi și Hudești, în mai puțin de nouă ore. „La Drislea, Stăuceni și Dorohoi a ars vegetația uscată de pe circa 27 hectare. La Ionășeni au ars trei tone de furaje, iar la Racovăț, Hudești și Flămânzi au ars două case și trei anexe”, a arătat Dorina Lupu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Botoșani.

Potrivit acelorași surse, incendiile ar fi fost provocate de foc deschis în spații deschise, jar căzut din sobă pe materiale combustibile și coș de fum necurațat de funingine. Pentru stingerea celor șapte incendii au intervenit, în total, 66 pompieri militari și voluntari. Valoarea pagubelor a fost estimată la 150.000 lei, dar pompierii au salvat şi protejat de foc bunuri materiale în valoare de circa 350.000 lei.

Pentru neluarea măsurilor de propagare a focului la vecinătăți, inspectorii de prevenire au aplicat trei sancțiuni contravenționale, din care o amendă în valoare de 1.100 lei.

Pentru prevenirea acestor incendiilor de vegetație uscată, ISU Botoşani reaminteşte cetăţenilor că arderea miriştilor, stufărişurilor sau vegetaţiei ierboase se realizează numai după îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii:

– obţinerea permisului de lucru cu foc eliberat de primării;

– obţinerea acceptului autorităţii competente pentru protecţia mediului;

– informarea serviciilor publice comunitare pentru situaţii de urgenţă;

– realizarea măsurilor ce se impun pentru împiedicarea propagării focului.

Pentru evitarea producerii unor incendii ca urmare a igienizării terenurilor prin arderea resturilor vegetale, se impune colectarea în grămezi a vegetaţiei uscate în cantităţi astfel încât arderea să poată fi controlată. Este interzisă executarea arderii în zone care permit propagarea focului la fondul forestier sau la construcţii ori la reţelele electrice, de comunicaţii, conductele de transport gaze naturale, produsele petroliere ori alte bunuri materiale combustibile. Se recomandă, de asemenea, curăţarea de vegetaţie a suprafeţei din jurul fiecărei grămezi pe o distanţă de cinci metri şi desfăşurarea arderii numai pe timp de zi. Mai mult decât necesare sunt asigurarea mijloacelor şi materialelor pentru stingerea eventualelor incendii, supravegherea permanentă a arderii şi stingerea totală a focului înainte de părăsirea locului arderii.

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
11.9 ° C
15.4 °
11.7 °
68 %
1.8kmh
25 %
mie
11 °
joi
19 °
vin
9 °
sâm
18 °
Dum
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

E bine să conduci verde cu mașina electrică, dar nu strică să fii și prevăzător.

EDITORIAL

Nu am idee câtă lume cunoaște pilda cu broscuța surdă și, de aceea, pentru a fi sigur că voi fi înțeles așa cum trebuie...

EPIGRAMA ZILEI

Foaie verde și-o sipică, Badea are ... leafa mică Dar spune la orișicare Că eu am ... poșeta mare! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...